Roland Garros » Astăzi, 5 meciuri cu reprezentare românească în calificările feminine!

Roland Garros » Astăzi, 5 meciuri cu reprezentare românească în calificările feminine!
Roland Garros

În ziua precedentă 3 dintre reprezentatele României din calificările feminine de la Roland Garros și-au întâlnit adversarele. Bara și Ruse au trecut mai departe, în timp ce Talabă a fost eliminată. Astăzi avem alte 5 partide cu reprezentare românească programate!

Primul meci în care a fost angrenată ieri o sportivă din România a început la ora 11:05. Irina Maria Bara a întâlnit-o pe Tereza Mrdeza. Sportiva „tricoloră” a dominat partida de la un capăt la celălalt și a reușit să își depășească adversara cu scorul de 6-2, 6-2.  În continuare, Irina va trebui să o întâlnească în turul secund al calificărilor pe Hariet Darts, ce a învins-o în urmă cu 2 zile pe Mihaela Buzărnescu.

De la aceeași oră, 11:05, Gabriela Talabă a înfruntat-o pe sportiva din Danemarca, Clara Tauson. Cotată drept principală favorită, aceasta din urmă s-a impus în 3 seturi, scor 7-6, 1-6, 6-2. Din nefericire, Gabriela Talabă bifează o nouă înfrângere și nici în acest an nu va fi prezentă pe tabliul principal al unei competiții de Grand Slam.

În final, ultimul meci al zilei precedente în care România a fost reprezentată pe tabloul calificărilor de la simplu fete le-a pus față în față pe Gabriela Elena Ruse și Victoria Kan. Cotată cu prima șansă, Ruse și-a respectat blazonul și a depășit-o pe reprezentata Rusiei cu scorul de 7-5, 6-0. În continuare, Gabriela o va întâlni în următorul tur al calificărilor pe Francesca Di Lorezo.

Programul româncelor de la Roland Garros

J 11:00: Kostova – Niculescu;
J 11:00: Podoroska – Cristian;
J 11:00: Kostyuk – Paar;
J 12:30: Dart – Bara;
J 14:00: Di Lorenzo – Ruse.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
Click.ro
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!