Românii au talent: a leșinat în culise. E pentru prima dată când se întâmplă asta la PRO TV | VIDEO

Românii au talent: a leșinat în culise. E pentru prima dată când se întâmplă asta la PRO TV | VIDEO

Show-ul ”Românii au talent” oferă și  momente fierbinți, pline de adrenalină, dar și momente emoționante. Concurenții încearcă să le demonstreze juraților că merită să treacă în etapa următoare, numai că emoțiile își spun, aproape de fiecare dată, cuvântul. Iar unii dintre concurenți pășesc… cu stângul.

Alexandru Costin a fost atât de emoționat de faptul că urma să intre pe scenă, încât a căzut în culise, înainte de a-și prezenta numărul. Totuși, a reușit să ridice sala în piciooare după ce a ajuns pe scenă.  Da, și-a propus să ajungă în etapa următoare și a fost foarte emoționat din această cauză, însă planurile sale nu s-au ”mulat” pe realitatea imediată. De emoții, a căzut în culise, chiar înainte de reprezentație.

Exersează foarte mult acasă, conform propriilor declarații, spunând că acesta este modul prin care reușește să își alunge emoțiile. Cu toate acestea, Andra i-a recomandat să nu renunțe și să ia lecții de la un profesor de muzică.

„Este foarte greu să ne simțim noi comod pentru că este foarte greu ce încerci”, a precizat Florin Călinescu după ce i-a urmărit numărul. Din păcate, Alexandru Costin a plecat acasă fără să primească voturi din partea juraților.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Rareș Cojoc și Claudia Dumitru, tot mai apropiați! Unde au fost surprinși cei doi îndrăgostiți
Click.ro
Rareș Cojoc și Claudia Dumitru, tot mai apropiați! Unde au fost surprinși cei doi îndrăgostiți
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
Promotor.ro
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Ilie Bolojan îi bagă pe liberali în ședință de urgență, pentru instalarea Guvernului Luca Niculescu. PNL își trasează liniile de susținere pentru noul Executiv
Gandul.ro
Ilie Bolojan îi bagă pe liberali în ședință de urgență, pentru instalarea Guvernului Luca Niculescu. PNL își trasează liniile de susținere pentru noul Executiv
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta