S-au ieftinit carburanții. Cât costă acum benzina și motorina la pompe

sursă foto: Profimedia

Vești importante pentru șoferii din România! Benzinăriile au început să reducă prețurile la pompă. Costul barilului de petrol  a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani. Vestea bună este că încă de la începutul lunii, benzina și motorina s-au ieftinit. Cânt coată, de fapt, un plin de benzină și de motorină. 

În ultima lună, prețul barilului de petrol a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani. Prin urmare, benzina și motorina de la pompe s-au ieftinit. Însă aceste scăderi au avut loc și datorită turbulențelor de pe plan global și pe fondul războiului tarifelor început de Statele Unite ale Americii împotriva partenerilor săi.

„Putem să sperăm la o tendinţă de scădere a preţurilor. Însă certitudinile sunt lucrul care ne lipseşte cel mai tare. Avem un nivel de instabilitate foarte ridicat. Este foarte incert ce se întâmplă cu relaţiile economice dintre ţări”, spune Christian Năsulea, profesor de economie.

Te-ar pute interesa: Candidează sau nu Cristela Georgescu la alegerile prezidențiale? Pe cine ar urma să desemneze Călin Georgescu

Benzina și motorina s-au ieftinit

Benzinăriile au început să scadă deja prețurile la pompă. De la începutul lunii martie, benzina s-a ieftinit cu 3,3% (25 de bani / litru), iar motorina cu 1,2% (19 lei/litru). Astfel, pentru un plin de 50 de litri de motorină românii plătesc acum mai puțin cu 12,5 lei, iar un plin de motorină costă mai puțin cu 4,50 de lei. Iată care este părerea experților despre aceste scăderi din ultimele 30 de zile.

„Preţul pentru barilul brent este de 70 de dolari. Pe 5 martie a ajuns şi la 69 de dolari pe baril. Preţul ăsta l-am mai văzut pe 10 septembrie 2024. Să ne aducem aminte care era preţul barilului în aprilie, anul trecut. Ajunsese la 91 de dolari barilul”, explică Eugenia Gușilov, expert în energie, pentru Antena 1.

”Avem o reacție anticipativă la o reașezare a prețurilor de pe piață, de la concurenții din acest domeniu. Practic, pentru că toată lumea scade prețurile, scad prețurile. Foarte puțin, niște variații mici, însă nu ar fi existat dacă nu exista o tendință de scădere în piață”, spune Christian Năsulea, profesor de economie, notează observatornews.ro

Te-ar putea interesa: Alarmă națională: Olandezii, sfătuiți să se pregătească de război! Ministrul Justiției cere populației să își facă provizii și să își pregătească planuri de urgență

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marina Almășan, dor mistuitor de copiii ei, plecați la muncă în străinătate: „E ca o rană care sângerează” Poze rare de familie
Click.ro
Marina Almășan, dor mistuitor de copiii ei, plecați la muncă în străinătate: „E ca o rană care sângerează” Poze rare de familie
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Digi 24
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
Promotor.ro
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
go4it.ro
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Cine ar putea să preia conducerea Serbiei după înfrângerea lui Vucic. Cardiologul Ilija Srdanović, inima mișcării Lista Studenților, nu susține aderarea Serbiei la UE și se opune sancțiunilor împotriva Rusiei
Gandul.ro

Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util