Scandalos: imagini cu polițiști din Suceava la petrecere alături de contrabandiști

Scandalos: imagini cu polițiști din Suceava la petrecere alături de contrabandiști

Mai multe imagini cu polițiști care petrec fără niciun fel de reținere alături de inculpați pentru contrabandă au ajuns în mediul on-line. Muți dintre ei sunt și condamnați, dar acest lucru pare că nu a contat deloc pentru oamenii legii.

În imaginile respective, care ar fi din acest an, apar Lucian Tărîță și George Tărîță, zis „Cușu”, ambii din comuna Vicovu de Jos, implicați în mai multe dosare în care sunt acuzați de contrabandă. În apropierea lor, la petrecere s-a aflat și comisarul-șef Gheorghe Irimescu de la Poliția de Frontieră Rădăuți.

Un alt polițist de frontieră care apare în imagini este comisarul-șef Petrea Pătrăuceanu.

La aceeași petrecere au mai participat și alți polițiști, printre ei și șeful de post de la Iaslovăț, Daniel Dăscălescu, precum și un polițist rutier de la Rădăuți – Petrică Prelipcean.

Imaginile sunt de la botezul copilului lui Tudorel Moloce, din Gălănești, și el implicat în afaceri legate de contrabandă. Acesta are o fiică polițistă, din prima căsătorie, care a fost și ea, firesc, la petrecere.

De altfel, fiica, cu o imagine bună în munca de poliție, ar putea explica într-o oarecare măsură prezența unor colegi de-ai ei la petrecere. Colegii din Inspectoratul de Poliție Județean Suceava invocă faptul că au participat la invitația colegei, potrivit monitorulsv.ro.

Totuși, sunt și foarte multe semne de întrebare, având în vedere „incompatibilitatea”, mai ales dintre un contrabandist și un polițist de frontieră. Polițiștii pot fi acuzați mai degrabă de probleme de moralitate după participarea la petrecere.

Totuși, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava a demarat deja o anchetă internă, privind procedura de verificare prin Biroul de Control Intern a polițiștilor care au participat la petrecerea privată. Aceștia vor avea cel puțin de dat explicații pentru scandalul creat.

Comisarul-șef Ilie Poroch-Serițan, ofițer pentru relații publice la Poliția de Frontieră Suceava, a transmis punctul de vedere oficial al instituției în această privință: „Referitor la imaginile care au apărut în spațiul public, menționăm faptul că cei doi polițiști de frontieră erau în timpul liber la o petrecere privată. La nivelul ITPF Sighetu Marmației se analizează contextul în care polițiștii de frontieră au participat la petrecerea respectivă”.

Am încercat ieri să îi contactăm telefonic pe polițiști, pentru a le solicita un punct de vedere cu privire la acest scandal și cum văd ei lucrurile.

Polițistul rutier Petrică Prelipcean a răspuns la telefon, însă nu a dorit să comenteze.  Acesta ar fi ajuns întâmplător la petrecere, pentru a aduce pe cineva, cel puțin așa susține el.

La numărul de telefon al comisarului-șef Gheorghe Irimescu a răspuns un bărbat care a spus că ”a cumpărat cartela de o săptămână”, încheind conversația cu concluzia că nu este vorba de ofițer, ci de altcineva.

VIDEO AICI

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Click.ro
Victoria Lungu, dezamăgită de schimbarea fiicei sale după ce s-a cuplat cu Alex Gîlcă: „Bărbații vin și pleacă!”
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
go4it.ro
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
A început ședința crucială, în care Călin Georgescu află dacă va fi eliberat sau mai rămâne în arest pentru încă 30 de zile. S-ar putea ajunge din nou la scenariul completului de divergență, care a decis ca Georgescu să rămână închis
Gandul.ro

Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute