Scene de groază în Ferentari! Leul lui Nutu Cămătaru a sărit la medicul care urma să-l tranchilizeze

• Știri

nutu camataru

UPDATE Cei patru lei şi doi ursi au fost tranchilizati si transportati în condiţii optime spre Grădina Zoologică Bucov.

UPDATE Animalele care urmau să fie tranchilizate şi transportate la Bucov au opus rezistenţă în faţa medicilor veterinari şi s-au lăsat scoase cu greu din cuştile lor. Unul dintre leii interlopului a sărit la medicul ce urma să-l tranchilizeze, iar acesta din urmă a fost la un pas de a fi rănit de animal.

Reprezentanţi ai Gărzii de Mediu, însoţiţi de cei de la ONG pentru protecţia animalelor Vier Pfoten, precum şi personal de la ANSVSA au sosit astăzi la ferma lui Nuţu Cămătaru, pentru a ridica leii şi urşii pe care temutul interlop de deţine.

Din primele informaţii, se pare că leii lui Nuţu Cămătaru vor ajunge în Africa, în timp ce urşii vor merge spre Ploieşti, la Grădina Zoologică Bucov.

În acest moment, la casa interlopului de află mai mulţi medici veterinari, care încearcă să tranchilizeze animalele, pentru a le putea apoi transporta la destinatie.

leu

La faţa locului s-a iscat un adevărat conflict, astfel că operaţiunea de tranchilizare si transportare a fiarelor a întâmpinat dificultăţi. Avocatul Paula Iacob, împreună cu Marius Marinescu, au venit la fermă pentru a se declara împotriva metodelor prin care animalele lui Nutu Cămătaru urmau să fie tranchilizare. Cei doi sunt reprezentanţi ai Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor. „Este o greşeală a poliţiei, aceste animale trebuiau să fie confiscate demult pentru că deţinerea lor este ilegală. Cei de la Protecţia Animalelor doar monitorizează această activitate, dar ancheta trebuie desfăşurată de poliţie şi de Autoritatea Sanitar-veterinară. Este, însă, o cârdăşie aici. Medicul veterinar care a îngrijit aceste animale trebuia să sesizeze demult poliţia pentru ca aceste animale să fie confiscate şi duse într-un loc conform cu necesităţile lor”, a spus Marius Marinescu, potrivit România TV.

leu

Vier Pfoten preciza, marţi, într-un comunicat de presă, că analizează „mai multe posibile soluţii” privind adăpostirea permanentă a animalelor ce vor fi preluate de la Nuţu Cămătaru, printre care transferul celor patru lei în rezervaţia Lionsrock din Africa de Sud, transferul urşilor într-una din rezervaţiile organizaţiei din Europa sau amenajarea unui amplasament la Zoo Bucov, „după cele mai înalte standarde internaţionale privind bunăstarea animalelor”.

leu

„Animalele au fost bine întreţinute, însă nu aveau carnete de sănătate şi nici alte documente care să ateste că erau deţinute legal şi că au fost sub supravegherea unui medic veterinar. Salutăm viteza de reacţie a autorităţilor în acest caz şi sperăm ca această rapiditate să se manifeste şi în cazul altor animale sălbatice deţinute ilegal în captivitate privată”, a spus Kuki Bărbuceanu, reprezentant Vier Pfoten.

leu

Una dintre leoiacele lui Nutu Cămătaru este gestantă, dar de acest lucru veterinarii se vor convinge doar după ce animalul va fi tranchilizat şi va putea fi supus unul control.

leu

leu

leu

 

 

C.V., Claudiu Vălimăreanu
 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!