Schimbare de look la TAROM. Uniforme noi pentru piloţii şi însoţitorii de zbor

Știri

Evenimentul a avut loc pe Aeroportul Henry Coandă, iar stewardesele au fost în centrul atenţiei, ochii bărbaţilor fiind ţintiţi spre acestea. Compania aviatică l-a ales în 2013 pe Cătălin Botezatu ca designer al noilor uniforme, la concurs înscriindu-se atunci 31 de designeri. Uniformele reînnoite ale personalului Tarom sunt tot de culoare bleumarin, cu detalii şi accesorii galbene, şi sunt compuse din cămăşi albe şi sacou,vestă, rochie, fustă şi pantaloni. „Am făcut 800 de schiţe. Indicaţiile primite de la Tarom au fost foarte clare, trebuie repectate nişte norme de material, culoare”, a declarat Botezatu. ”Pentru Tarom este foarte importantă imaginea. Considerăm că însoţitorii de bord sunt interfaţa între companie şi pasagerii noştri. Procesul de schimbare a uniformelor a fost unul destul de laborios, pentru că sunt condiţii şi standarde europene care trebuie avute în vedere. Am reuşit cu oarecare întârziere faţă de ceea ce ne propusesem să reînnoim uniformele şi să le prezentăm”, a declarat directorul general interimar al Tarom, Gabriel Stoe. Întrebat cât a plătit Tarom pentru noile uniforme, Stoe a spus că nu ştie care au fost costurile contractului.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ultima fotografie postată de Mădălina Apostol înainte de tragedie. Ce mesaj a transmis
Click.ro
Ultima fotografie postată de Mădălina Apostol înainte de tragedie. Ce mesaj a transmis
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Digi 24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Digi24
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Plan istoric pentru destrămarea Regatului Unit. Liderii Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord pregătesc referendumuri de independență și aderarea la UE
Gandul.ro
Plan istoric pentru destrămarea Regatului Unit. Liderii Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord pregătesc referendumuri de independență și aderarea la UE
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!