Vineri, 24 iulie, o dronă a fost doborâtă de avionul F-16 pe teritoriul României. Forțele MApN și Jandarmeriei se află în continuare la locul incidentului pentru a căuta resturile dronei. De asemenea, zona a fost izolată complet.
Președintele Nicușor Dan a anunțat pe pagina sa de Facebook că în acest moment se cercetează zona de la Padina, județul Buzău pentru a identifica resturile dronei doborâte pe teritoriul țării. Zona extinsă, acolo unde se presupune că sunt fragmente ale dronei a fost izolată complet. Incidentul a fost de asemenea făcut public la doar câteva minute distanță de președinte.
Nicușor Dan a venit cu noi detalii legate de drona care a fost doborâtă pe teritoriul țării noastre. El a explicat pe rețelele de socializare că la fața locului se află forțele speciale, care desfășoară căutări serioase pentru găsirea resturilor dronei.
În prezent, echipele instituţiilor cu atribuţii cercetează zona pentru a veni cu toate detaliile despre incident, a spus Nicușor Dan pe pagina sa de Facebook.
Amintim că avionul F-16 a decolat de la Baza 86 Aeriană de la Fetești și a doborât cu o rachetă drona care pătrunsese pe teritoriul României în urmă cu o oră. Totul s-a întâmplat într-o zonă nelocuită, din apropierea localității Padina, din județul Buzău, după ce aparatul străin a fost monitorizat. Cel care a făcut anunțul a fost președintele Nicușor Dan, pe pagina sa de Facebook, la câreva minute distanță după desfășurarea acțiunii.
Forțele MApN au transmis de asemenea detalii despre acest incident. Oficialii au explicat că piloții au așteptat, au zburat subsonic și au apelat la diverse manevre atât deasupra, cât și dedesuptul dronei.
O aeronavă F-16 a Forţelor Aeriene Române din Baza 86 Aeriană de la Feteşti, aflată vineri, 24 iulie, în misiune de monitorizare şi urmărire a unei drone intrată în spaţiul aerian naţional, a angajat ţinta aeriană cu o rachetă şi a doborât-o deasupra unei zone nelocuite, în apropiere de localitatea Padina, judeţul Buzău. Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat vineri, 24 iulie, la ora 9:39, o ţintă aeriană la o distanţă de aproximativ 20 km Est de Sulina, care a pătruns în spaţiul aerian naţional, pe traiectul Sulina-Brăila-Feteşti-Buzău, a spus MApN.
În plus, de la sol au fost ridicate mai multe avioane de luptă, pentru monitorizarea atentă a situației.
Două aeronave de luptă Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Italiene din Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu şi două aeronave de luptă F-16 ale Forţelor Aeriene Române din Baza 86 Aeriană de la Feteşti, aflate în Serviciul de Luptă Poliţie Aeriană, au decolat la ora 09:48, respectiv 10:56, pentru monitorizarea situaţiei. Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din judeţele Tulcea şi Brăila, fiind transmise mesaje RO-Alert. La ora 11.02, aeronava F-16 a Forţelor Aeriene Române a angajat ţinta şi a doborât-o, a mai adăugat MApN.
VEZI ȘI: Nicușor Dan a anunțat că drona a fost doborâtă de un avion F-16: ”A putut să tragă de sus în jos”
O dronă a pătruns în spațiul aerian românesc! S-a emis Ro-Alert în Ialomița și Constanța