Sfântul Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie. Povestea de viață a unui fost vrăjitor devenit mucenic

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Sfântul Ciprian este sărbătorit pe 2 octombrie și este cunoscut în tradiția creștină pentru povestea convertirii sale și pentru credința pe care a mărturisit-o până la moarte. Înainte de a deveni episcop și martir, Ciprian a trecut prin mai multe încercări și persecuții. Iată ce s-a întâmplat când a fost adus în fața judecătorului și a refuzat să renunțe la credința sa.

Povestea Sfântului Ciprian, sărbătorit pe 2 octombrie

Sfântul Ciprian (născut în anul 200 d.Hr., la Cartagina – decedat la 14 septembrie 258, la Cartagina; ziua de prăznuire în Bisericile de Apus și de Răsărit: 16 septembrie; ziua de prăznuire în Biserica Anglicană: 26 septembrie) a fost un teolog creștin din perioada timpurie și episcop al Cartaginei, care i-a condus pe creștinii din Africa de Nord într-o perioadă de persecuții din partea Romei. După executarea sa, a devenit primul episcop-martir al Africii.

Ciprian s-a născut într-o familie păgână înstărită și a studiat dreptul. A lucrat ca avocat în Cartagina înainte de a se converti la creștinism, în jurul anului 246. Prin botez, el a considerat că a fost eliberat complet de viața păcătoasă și lipsită de sens pe care credea că o dusese până atunci.

În mai puțin de doi ani, a fost ales episcop al Cartaginei, iar câteva luni mai târziu, la începutul anului 250, s-a confruntat cu persecuția declanșată de împăratul Decius. S-a ascuns pentru o perioadă.

În lipsa conducerii sale, mii de creștini au apostaziat, adică și-au respins credința, sau au obținut așa-numitele libelli, certificate prin care declarau că s-au sacrificat zeilor păgâni.

Pe măsură ce persecuția a început să se diminueze, mărturisitorii credinței – adică acei creștini care rămăseseră neclintiți – i-au reprimit cu ușurință în comunitate pe cei care renunțaseră la credință. Ei susțineau că, în calitate de „prieteni ai lui Hristos”, aveau dreptul să acorde iertarea, chiar mai mult decât preoții și episcopii.

Ciprian s-a întors la Cartagina la începutul anului 251, iar în cadrul unui sinod al episcopilor, organizat în luna mai a aceluiași an, și-a recâștigat autoritatea.

Decizia sinodului a fost ca nimeni să nu fie exclus definitiv de la pocăință. Totuși, cei care își abandonaseră efectiv credința, numiți sacrificati, urmau să fie reprimiți în Biserică doar pe patul de moarte, în timp ce cei care acceptaseră doar certificatele, numiți libellatici, urmau să fie reprimiți după perioade diferite de pocăință.

Astfel au fost stabilite trei principii importante ale disciplinei bisericești. Primul era că dreptul și puterea de a ierta păcatele grave, inclusiv apostazia, aparțineau Bisericii. Al doilea era că autoritatea finală în problemele de disciplină revenea episcopilor reuniți în sinod, considerați depozitari ai Duhului Sfânt. Al treilea era că membrii nevrednici ai comunității laice trebuiau primiți în Noul Israel al creștinismului, la fel cum se întâmplase cu Israelul Vechiului Testament în iudaism.

În anul 252, o nouă amenințare de persecuție din partea împăratului Gallus a determinat o reintegrare mai rapidă a celor care renunțaseră la credință, deoarece mulți dintre aceștia doreau acum să-și demonstreze credința devenind martiri.

În același an, fermitatea clerului creștin în timpul unei epidemii a adus Bisericii un sprijin mai mare din partea populației. Ciprian i-a învins, de asemenea, pe adversarii interni care instalaseră un episcop rival la Cartagina.

Relațiile cu Roma

În vara anului 254, poziția lui Ciprian a fost pusă din nou la încercare, de această dată în urma unei dispute cu Ștefan, episcopul Romei, care a ocupat această funcție între anii 254 și 257.

Până atunci, relațiile dintre Bisericile din Cartagina și Roma fuseseră bune. În anul 251, Ciprian îl susținuse pe episcopul Cornelius împotriva rivalului său, Novatian, și scrisese în sprijinul acestuia tratatul Despre unitatea Bisericii Catolice, în care sublinia importanța scaunului lui Petru, Roma, ca sursă a episcopatului.

Deși este posibil ca Ciprian să fi redactat două variante ale unui pasaj important referitor la primatul scaunului lui Petru, el nu a sugerat că ar fi acceptat drepturile de jurisdicție ale Romei.

În anul 254, două comunități creștine din Spania, Mérida și León, i s-au adresat lui Ciprian după o decizie a lui Ștefan de a-i repune în funcție pe episcopii care renunțaseră la credință în timpul persecuției.

Ciprian a convocat un sinod pentru a analiza situația. Sinodul a decis că aceste comunități nu doar că aveau dreptul, ci și obligația de a se separa de un cleric care comisese un păcat grav, precum apostazia.

Ciprian a scris, în Scrisoarea 67, că Duhul Sfânt nu se mai afla într-un astfel de preot și că actele sale sacramentale îi conduceau pe oameni la pierzare, nu la mântuire. Biserica, considerată „Mireasa curată a lui Hristos”, putea fi obligată să primească în sânul său credincioși păcătoși, însă pentru Ciprian era de neconceput ca un preot păcătos să aducă jertfe în numele oamenilor.

După doar câteva luni, a apărut o dispută și mai serioasă cu Roma.

De câțiva ani, susținătorii lui Novatian erau activi în Africa și susțineau, spre deosebire de Ciprian, că nu era posibilă iertarea creștinilor care renunțaseră la credință.

Pe măsură ce prestigiul lui Ciprian a crescut din nou, amenințarea reprezentată de aceștia a început să scadă. Mulți dintre cei botezați de novatieni doreau să fie primiți în Biserică. Se punea astfel întrebarea dacă botezul lor era valid.

La Roma, Ștefan se confrunta cu aceeași problemă și a decis că orice botez făcut în numele Sfintei Treimi era valid.

Africanii au avut inițial opinii diferite în această privință, iar Ciprian a convocat trei sinoade între toamna anului 255 și septembrie 256.

Ultimul dintre acestea, la care au participat 87 de episcopi, a decis în unanimitate că nu putea exista botez în afara Bisericii, la fel cum nu puteau exista credință, speranță sau mântuire în afara ei.

Un slujitor nu putea oferi ceea ce el însuși nu avea, și anume Duhul Sfânt. Prin urmare, cei care primiseră botezul de la novatieni trebuiau botezați din nou.

În spatele acestei dispute privind ritualurile se afla o întrebare mai importantă despre natura Bisericii. Roma sublinia caracterul universal și inevitabil amestecat al Bisericii pe pământ, în timp ce creștinii din Africa de Nord puneau accent pe integritatea ei în orice împrejurare.

Botezul presupunea renunțarea totală la lume și primirea Duhului Sfânt.

Persecuția din timpul împăratului Valerian

O ruptură completă între Roma și Cartagina a fost evitată prin moartea lui Ștefan, la 2 august 257. Succesorul său, Sixt al II-lea, a adoptat o atitudine mai conciliantă.

Între timp, persecuția împotriva creștinilor fusese reluată de împăratul Valerian, care a domnit între anii 253 și 260.

La 30 august 257, Ciprian a fost chemat în fața proconsulului Aspasius Paternus și condamnat să locuiască forțat la Curubis (Kurba), pe malul Golfului Hammamet.

În anul următor, după emiterea unui edict mai sever, a fost adus înapoi la Cartagina, judecat și condamnat la moarte.

În cei șapte ani anteriori, caracterul său se maturizase, iar el se dovedise un lider curajos și capabil al Bisericii din Africa.

Teologia sa se baza pe ideea centrală a unității și unicității Bisericii: „Nu-L mai are pe Dumnezeu ca Tată cel care nu are Biserica drept mamă”, afirma el în lucrarea Despre unitatea Bisericii Catolice.

Unitatea era exprimată prin consensul episcopilor, care dețineau în mod egal Duhul Sfânt și aveau autoritate asupra propriilor episcopii.

Biserica era formată din oamenii uniți cu episcopul lor. Schisma și revolta împotriva preoției erau considerate cele mai grave păcate.

Aceste concepții, asociate cu insistența fermă asupra integrității și caracterului exclusiv al Bisericii, despre care se crede că au fost influențate de teologul nord-african Tertulian, au primit o confirmare puternică în ochii majorității creștinilor din Africa de Nord prin martiriul lui Ciprian.

Citește și: Sfântul Ciprian. Rugăciunea făcătoare de minuni

Citește și: Locul din București în care scapi de farmece și blesteme. Sute de credincioși vin zilnic