Secretul poftei de dulce! Dr. Cezar explică de ce corpul „urlă” după zahăr și cum putem rupe cercul vicios

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Pofta de dulce poate deveni una dintre cele mai enervante lupte ale zilei, mai ales atunci când apare seara, după o perioadă stresantă sau exact în momentul în care ne-am propus să fim mai atenți la alimentație. Pentru multe doamne, lupta cu ciocolata, prăjiturile sau alte tentații dulci ajunge să fie o adevărată bătaie de cap, însă Dr. Cezar spune că primul pas nu este neapărat să ne impunem brutal să nu mai mâncăm zahăr, ci să înțelegem mecanismul din spatele poftei. Medicul vorbește despre trei componente ale percepției gustului dulce și susține că, odată ce înțelegem ce se întâmplă în organism și asociem plăcerea de moment cu efectele pe care le resimțim ulterior, pofta poate începe să scadă.

De ce ne place atât de mult dulcele

Prima explicație oferită de Dr. Cezar pleacă de la însăși percepția gustului dulce. Atunci când zahărul intră în contact cu papilele gustative, dulcele este perceput ca ceva plăcut, iar medicul pune această reacție într-un context evolutiv. În trecut, explică el, oamenii nu aveau acces permanent la produsele dulci pe care le găsim astăzi la orice magazin, ci în principal la surse precum mierea și fructele, acestea din urmă fiind disponibile în funcție de sezon.

În această interpretare, atracția pentru dulce ar fi avut și rolul de a încuraja consumul de calorii atunci când acestea erau disponibile, organismul pregătindu-se astfel pentru perioadele în care hrana devenea mai greu de găsit.

„Dulcele, senzația de dulce, percepția dulcelui, a gustului de dulce, are trei componente. De-aia vă spun: trei. Trei componente.

Prima componentă este contactul zahărului cu papila gustativă. Și asta, evolutiv, ne spune că e ceva bun. Numai că, în trecut, nu aveam dulce atât de mult și atât de des. Aveam miere de albine, vedeți la oamenii ancestrali, miere de albine și fructe, în sezon doar. Nu aveam tot timpul anului. Și dulcele e că, dacă e bun, trebuie să mănânci ca să depui calorii, că vine iarna. Bun. Asta e prima componentă a senzației de dulce și natura ne spune că e ceva bun.”

Dr. Cezar spune că informația ne poate tăia din pofta de dulce

A doua componentă despre care vorbește Dr. Cezar nu mai ține de gust, ci de ceea ce știm despre alimentele pe care urmează să le consumăm. Medicul susține că informația poate modifica inclusiv felul în care ne raportăm la o poftă, pentru că plăcerea imediată începe să fie pusă în balanță cu efectele pe care le asociem consumului respectiv.

Cu alte cuvinte, dacă vedem numai prăjitura din fața noastră, creierul se concentrează pe recompensa imediată. Dacă în acel moment ne amintim și informațiile pe care le avem despre efectele consumului excesiv de dulce, tentația poate pierde o parte din putere. Dr. Cezar spune că acest mecanism funcționează inclusiv în cazul său și folosește expresia „mă ruginește” pentru a descrie modul în care se gândește la efectele dulcelui asupra organismului.

„A doua componentă este informația. Informația. Când îl citești pe Cezar sau citești într-o carte și zice: «Da, dar dulcele ăla se leagă de proteine, se leagă de grăsimi și strică organismul.» Când ai informația asta, parcă nu-ți mai e așa poftă, mai scade un pic pofta. La mine funcționează chestia asta. Stai un pic, mi-e poftă de dulce, dar când știu cât de tare mă ruginește, parcă mi se taie pofta.”

Cum te simți după ce ai mâncat dulcele pe care îl pofteai

Există însă și o a treia componentă, iar aici Dr. Cezar propune un exercițiu foarte simplu: să nu ne amintim numai cât de bun a fost desertul în momentul în care l-am mâncat, ci și cum ne-am simțit după aceea sau chiar în ziua următoare.

Medicul vorbește despre agitație, fluctuații ale glicemiei și tremurături, simptome pe care le include în experiența neplăcută ce poate urma consumului de dulce. Ideea sa este ca mintea să nu mai asocieze alimentul respectiv exclusiv cu recompensa imediată, ci să țină cont de întreaga experiență pe care persoana o resimte.

„Și a treia este senzația pe care o simți a doua zi. Cum te simți a doua zi? Sau imediat după ce ai mâncat: agitat, cu fluctuații glicemice, cu tremurături, cu d-astea. Nu te simți bine.”

„De ce să plătești pentru o mică plăcere?”

Odată puse cap la cap cele trei componente, Dr. Cezar propune practic schimbarea modului în care privim recompensa oferită de zahăr. Plăcerea gustului există, însă este de scurtă durată, iar medicul spune că ar trebui să ne întrebăm dacă merită ceea ce consideră el că urmează după aceasta.

În loc să ne concentrăm exclusiv asupra momentului în care mâncăm ceva dulce, recomandarea sa este să introducem în ecuație și consecințele pe care le asociem acestui obicei. Tocmai această schimbare de perspectivă ar putea contribui, în viziunea sa, la diminuarea poftei.

„Și atunci de ce să plătești pentru o mică plăcere, care oricum se cere repede și nici nu mai simți, să te chinui o dată, să te ruginești pe interior, să te strici pe interior și să te simți și agitat, stresat?”

Stresul cere dulce, iar dulcele ar crea la rândul lui stres

Dr. Cezar descrie și ceea ce consideră a fi un cerc vicios între stres și pofta de dulce. Potrivit explicației sale, stresul poate alimenta dorința de a mânca ceva dulce, iar consumul respectiv poate contribui apoi la o stare pe care el o descrie tot ca fiind una de stres.

În această logică, simpla interdicție de tipul „de mâine nu mai mănânc dulce” nu reprezintă ideea centrală a explicației sale. Medicul pune accentul pe înțelegerea mecanismului și consideră că, atunci când cele trei componente sunt conștientizate, tentația poate deveni mai ușor de controlat.

„Deci dulcele în sine creează stres, iar stresul creează nevoia de dulce. Deci, având aceste trei fenomene înțelese, despre asta e vorba, să înțelegem, asta explic, mai tai din poftă.”

Cum spune Dr. Cezar că putem scăpa de pofta de dulce

Mesajul final al medicului este unul simplu: pentru a controla mai bine pofta, trebuie mai întâi să înțelegem de unde vine. Gustul dulce ne oferă o recompensă imediată, informația despre ceea ce mâncăm poate diminua atracția, iar amintirea felului în care ne simțim după consum completează, în explicația sa, tabloul.

Dr. Cezar nu vorbește astfel despre o soluție miraculoasă care face ca pofta să dispară instantaneu, ci despre un proces prin care înțelegerea mecanismului poate schimba treptat raportarea la dulce. În loc să vedem numai recompensa din momentul respectiv, ideea este să învățăm să privim experiența în ansamblu.

„Deci, dacă înțelegi, cine înțelege de ce-ul va găsi și calea. Cine înțelege toate fenomenele astea pe care tot eu le explic va scăpa și de pofta de dulce.”

CITEȘTE ȘI: Dr. Cezar spune ce ne face creierul țăndări! Experimentul care explică de ce nu te poți opri din scroll

 Îți este mereu foame și ai poftă de dulce? Dr. Cezar spune ce carență s-ar putea ascunde în spatele acestor pofte