MARIA CONSTANTIN cu MARCEL TOADER, MIRCEA N. STOIAN cu ANDA GHIŢĂ: Cei patru „răboinici“ de la „Ferma Vedetelor“ s-au duelat în…

Publicat: 09/06/2016 | 19:57
MARIA CONSTANTIN cu MARCEL TOADER, MIRCEA N. STOIAN cu ANDA GHIŢĂ: Cei patru „răboinici“ de la „Ferma Vedetelor“ s-au duelat în…

Cum emisiunea în care ambii soţi au fost concurenţi este deja istorie, fiindcă s-a încheiat, atât Maria Constantin, cât şi soţul ei, Marcel Toader, par să se bucure de-o clipă de răgaz.

Mai exact, cei doi au profitat din plin de faptul că Maria Constantin nu mai este concurentă în cadrul show-ului televizat transmis de ProTV, „Ferma Vedetelor“, acolo unde cântăreaţa a ajuns să facă parte dintre cei patru finalişti. Aşa că, odată cu terminarea acestei emisiuni şi, respectiv, odată cu revenirea Mariei Constantin acasă, cei doi au profitat de faptul că au mai mult timp doar pentru ei şi au decis să facă o mică escapadă, în afara Bucureştiului.

Zis şi făcut, pentru că în urmă cu puţin timp, Marcel Toader alături de mai tânăra sa soţie, Maria Constantin, s-au fotografiat împreună cu câţiva prieteni – şi ei foşti concurenţi de la „Ferma Vedetelor“, fiind vorba despre Mircea N. Stoian şi Anda Ghiţă. Aceştia s-au pozat când savurau câteva bunătaţi şi se relaxau la o masă, într-un peisaj cât se poate de verde. Mai mult, cei patru par să se fi „duelat“ în mâncat ouă roşii, pe care le-au ciocnit cu prilejul sărbătorii de Înălţare a Domnului.

Din câte se pare, imaginea a fost realizatp acasă la Anda Ghiţă, acolo unde atât Maria, cât şi Marcel, par să fie extrem de încântaţi de faptul că se află din nou unul în compania celuilalt.

Marcel Toader pare să fie mai fericit ca niciodată, după ce Maria Constantin s-a întors acasă, aşa că a profitat de acest lucru şi au făcut împreună o escapadă
Marcel Toader pare să fie mai fericit ca niciodată, după ce Maria Constantin s-a întors acasă, aşa că a profitat de acest lucru şi au făcut împreună o escapadă

Citește și...