O cântăreaţă de la noi UMILITĂ, în direct, la Neatza cu Răzvan şi Dani! Reacţia incredibilă a artistei

Showbiz

Invitata în cadrul emisiunii de la Antena 1, cântăreaţa Lexie Shine a fost umilită şi luată la mişto de cei doi prezentatori ai matinalului. Cea mai recentă întâmplare a lui Lexie Shine s-a finalizat cu un titlu de senzaţie pe site-ul televiziunii: „Şoc şi groază 2!”, ”Cum să „taci ca muta” într-un interviu televizat: Lexie Shine, din nou faţă-n faţă cu Dani”. Deranjată de cele întâmplate, cântăreaţa a postat un mesaj dedicat lui Dani pe Facebook, în care zice că acesta o inhibă şi se pierde cu firea de fiecare dată când îi vorbeşte.

„Din nou la Neatza cu Răzvan şi Dani, din nou cică „Şoc şi Groază”. Aş vrea să încep prin a spune că mie îmi face plăcere să merg la Neatza şi să îmi prezint piesele! De obicei sunt un pic mai timorată şi mă emoţionez repede. Îmi place şi de Dani Oţil, chiar îi sunt fană şi pot să spun că mă INHIBĂ! Pur şi simplu ma pierd când îmi vorbeşte. Nu ştiu de ce… Are el o carismă aparte si ma emoţionează, dar în acelaşi timp îmi place mult de el. Dani, îţi mulţumesc că mă ajuţi să evoluez, îmi place despre tine”, a declarat Lexie Shine.

Mai mult, artista a avut şi un mesaj pentru Răzvan: „Nu sunt „proastă”! Răzvan Simion, bun sau rău… cum o fi invitatul, nu mi se pare frumos să îl jigneşti in direct!”.
 
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Prosport.ro

Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Mari rivale în „Epoca de Aur”! Ce au făcut Angela Similea și Corina Chiriac cu rochiile sexy de scenă: „N-am luat niciun leu!”
Click.ro

Băsescu, întrebat ce pregătește Călin Georgescu: „Categoric va candida la prezidențiale. Simion se va orienta către altă funcție”
Digi 24

Când se aerisesc caloriferele: înainte sau după pornirea căldurii? Cum îți dai seama că a rămas aer în instalație
Digi24

Ai puțin peste 5.000 de euro? Două mașini din 2019 sunt scoase la vânzare de BT Leasing
Promotor.ro
Ai puțin peste 5.000 de euro? Două mașini din 2019 sunt scoase la vânzare de BT Leasing
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Lidl lansează o carne hibridă „unică” ca răspuns la cererea online
go4it.ro
Lidl lansează o carne hibridă „unică” ca răspuns la cererea online
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Criza energetică scoate la iveală factura ultimilor 30 de ani. Cum a ajuns România să-și piardă industria, să închidă capacități energetice și să vândă energia ieftin, dar să o cumpere scump. Doctorul inginer Petru Ianc face radiografia crizei
Gandul.ro

A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania