Schimbare extraordinară în viaţa Soranei de la ”Asia” după ”Ferma vedetelor”. La ce a renunţat vedeta

Publicat: 18/12/2016 | 22:55

Fostă componentă a trupei ”Asia”, Sorana Darclee, a reintrat în atenţia publicului o dată cu participarea la show-ul ”Ferma vedetelor”. Ea şi-a adus aminte cu nostalgie de cele trei luni petrecute în pustietate şi a dezvăluit despre ea un amănunt...neobişnuit!

Sorana a vrut să-şi facă retrospectiva anului şi a rememorat lunile petrecute departe de cei dragi, în cele mai aspre condiţii. Aceasta a făcut-o să aprecieze lucrurile pe care le are dar a şi convins-o să schimbe ceva în viaţa ei. Sorana a devenit…vegetariană!

Înainte de toate îţi multumesc. Îţi multumesc că mi-ai fost alături. Îţi mulţumesc pentru fiecare mesaj şi gând bun. Am început anul cu un drum departe de casa, undeva unde lipsa omului şi-a lăsat amprenta. Cu vase ruginite şi duşumele pline de noroi şi oameni pe care îi cunoaşteam puţin spre deloc. Am crezut că o să încep să construiesc un loc care să te întâmpine cu frumuseţe şi veselie. Târziu mi-am dat seama ca acel loc pustiu mă reprezenta şi ceea ce construiam era în fapt, propria persoana. M-am legat emoţional de oameni pe care nu îi văd şi nu le vorbesc in fiecare zi dar pur si simplu, îi iubesc. La întoarcerea în ţară, m-am reîndragostit de caminul meu. Apreciam lucruri simple precum mersul desculta prin casa, pe un covor pufos. De oamenii care mă aşteptau de trei luni, nici nu am cuvinte să spun. Dar să îmi revăd mama, să mă trezesc în bratele calde ale iubitului…e Raiul pe pamant. Mi-am deschis noul restaurant alături de prietena mea şi parca toate se asezau perfect. Si de atunci debordez de energie şi pozitivitate. Am devenit vegetarian şi mă simt fantastic în pielea mea. Aşadar anul asta a fost bun, cu multe schimbări interesante. Abia astept să mă privesc din oglinda anului viitor. Cum a fost anul asta pentru tine?”, a scris Sorana pe reţeaua de socializare. (Gabriel Niculescu)

Citește și...