Trupa ASIA s-a reunit după mai bine de 10 ani de când s-a destrămat! Iată prima imagine

• Showbiz
Trupa ASIA s-a reunit după mai bine de 10 ani de când s-a destrămat! Iată prima imagine

Cât se poate de apreciată, trupa ASIA făcea furori la începutul anilor 2000, atunci când fetele reuşeau să cucerească inima a mii de fani. Formaţia a apărut pe piaţă în luna martie a anului 1999, iar cea care le-a reunit pe cele patru membre era Irina, cea care a şi avut ideea proiectului muzical.

Cum formaţia s-a destrămat în anul 2005, iar fetele au pornit fiecare pe drumul ei, au fost mai puţine ocaziile în care fanii le-au mai văzut împreună de atunci. În urmă cu câteva ore, în această miercuri, fetele de la ASIA s-au reunit, iar o primă imagine cu ele a apărut pe reţelele sociale. Cea care a făcut publică poza a fost Sorana Darclee.

Formaţia ASIA s-a reunit astăzi
Formaţia ASIA s-a reunit astăzi

„Într-adevăr le iubesc pe aceste fete din formaţia ASIA“, a fost mesajul Soranei, din dreptul imaginii publicate pe contul său de Instagram. Însă, fanii au observat rapid că din imagine lipseşte chiar lidera trupei, Irina, atrăgând atenţia asupra acestui „detaliu“. „Irina nu e în ţară şi o prindem extrem de rar, dar cu sufletul e în poză“, a adăugat Sorana Darclee.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro

VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24

Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24

Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro

Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania