Sibienii au pus gând rău campioanei la revenirea acasă: „Avem şansa noastră de a face punct sau puncte!”

Sibienii au pus gând rău campioanei la revenirea acasă: „Avem şansa noastră de a face punct sau puncte!”

FC Hermannstadt va reveni astăzi pe „Municipalul” din Siibiu după perioada de exil în care a disputat partidele considerate pe teren propriu la Tg. Mureș.

Formația pregătită de Eugen Neagoe va primi de la ora 19:00 vizita campioanei CFR Cluj într-un meci în care pleacă clar cu șansa a doua. Chiar și așa, conducerea sibienilor este convinsă că trupa pregătită de Neagoe are șansa de a produce surpriza în acest duel.

„Clar că este un meci greu, dificil, dar eu zic că avem şansa noastră de a face punct sau puncte. Chiar dacă am fost 17 ani conducătorul clubului CFR şi am obţinut ceva rezultate, aia a fost, e istorie, sunt mândru de acea istorie care s-a întâmplat la acel club dar acum sunt 100% cu Hermannstadt şi îmi doresc foarte mult să câştigăm”, a declarat Iuliu Mureşan, președintele formației FC Hermannstadt.

Optimist într-un rezultat pozitiv în  duelul cu CFR Cluj s-a arătat și Eugen Neagoe, antrenorul formației FC Hermannstadt.

„Vom fi aproape de suporteri, cu siguranţă vor veni în număr mare la stadion, ne vor susţine, jucăm în faţa celei mai bune echipe din campionat. Duminică mi-aş dori din tot sufletul să facem un joc bun şi suntem capabili să facem un joc bun şi îmi doresc cele trei puncte. Nu este chiar o situaţie foarte gravă pentru că acest campionat este lung, mai avem nouă etape”, a declarat Eugen Neagoe.

Înaintea duelului de astăzi de la Sibiu, FC Hermannstadt se află pe locul 13 cu 14 puncte în timp ce CFR Cluj este liderul Ligii 1 cu 34 de puncte, la egalitate cu Astra Giurgiu, formație care a învins în prologul acestei runde pe teren propriu Gaz Metan cu scorul de 1-0.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
7 ani fără Mihai Constantinescu. Amintirile Nataliei Guberna: „Primea scrisori de dragoste cu sacul”. Mormântul lui e plin de flori
Click.ro
7 ani fără Mihai Constantinescu. Amintirile Nataliei Guberna: „Primea scrisori de dragoste cu sacul”. Mormântul lui e plin de flori
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Tabel salarii | Ce salariu ar trebui să câștigi în 2027, pentru a putea fi considerat bogat în România, în funcție de vârstă și de orașul în care locuiești
Gandul.ro
Tabel salarii | Ce salariu ar trebui să câștigi în 2027, pentru a putea fi considerat bogat în România, în funcție de vârstă și de orașul în care locuiești
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute