Punct final al Australian Open 2021 pentru Simona Halep! Constănțeanca a fost eliminată de Serena Williams

Punct final al Australian Open 2021 pentru Simona Halep! Constănțeanca a fost eliminată de Serena Williams
Simona Halep

Astăzi, începând cu ora 10:00, a avut loc disputa dintre Serena Williams și Simona Halep, din cadrul sferturilor de finală ale primului turneu de Grand Slam din 2021, Australian Open. Din nefericire, în urma confruntării favorita noastră a părăsit competiția.

Desfășurarea partidei Serena Williams – Simona Halep

Duelul dintre cele două mari rivale a curs într-o singură direcție. Sportiva din Statele Unite ale Americii a dominat cu autoritate partida, reușind să își adjudece victoria în urma a două seturi identice, 6-3, 6-3. Singurele momente în care Simona Halep a dat semnale încurajatoare propriilor suporteri au venit în setul al doilea, atunci and a condus cu 2-0 și 3-1. Totuși, constănțeanca de la scorul de 2-1 în actul secund și-a  pierdut serviciul de 4 ori consecutiv, timp în care a reușit să facă un singur break. Astfel, consemnăm faptul că serviciul Simonei a fost principalul punct deficitar al româncei în acest meci.

În urma victoriei adjudecate, Serena Williams a avansat în faza semifinalelor, unde o aștepta nipona Noami Osaka, pe care o va înfrunta nu mai devreme de joi, ora 05:00 – ora României.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Andreea Esca în costum de baie la 53 de ani. Imaginile publicate de știristă! Fanii au rămas uimiți
FOTO. Imaginile momentului cu Corina Caciuc. Cum și-a făcut apariția soția lui Reghecampf
Prosport.ro
FOTO. Imaginile momentului cu Corina Caciuc. Cum și-a făcut apariția soția lui Reghecampf
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Cabiria Morgenstern, de nerecunoscut după ce și-a ras părul. Schimbare radicală de look pentru fiica Maiei Morgenstern
Click.ro
Cabiria Morgenstern, de nerecunoscut după ce și-a ras părul. Schimbare radicală de look pentru fiica Maiei Morgenstern
„Avem un președinte complexat”. Băsescu, despre „exigențele” lui Nicușor Dan: Subiectele salarii, ANI, Guvern - a blocat aceste procese
Digi 24
„Avem un președinte complexat”. Băsescu, despre „exigențele” lui Nicușor Dan: Subiectele salarii, ANI, Guvern - a blocat aceste procese
Refuzul testării pentru alcool sau substanțe psihoactive în trafic: Avocații explică în ce situații nu îți este reținut permisul
Digi24
Refuzul testării pentru alcool sau substanțe psihoactive în trafic: Avocații explică în ce situații nu îți este reținut permisul
Bugatti a restaurat un Veyron unicat, dar i-a adăugat și câteva detalii moderne
Promotor.ro
Bugatti a restaurat un Veyron unicat, dar i-a adăugat și câteva detalii moderne
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Scule PARKSIDE de la 69,99 lei la Kaufland. Produsul surpriză pentru zilele toride
go4it.ro
Scule PARKSIDE de la 69,99 lei la Kaufland. Produsul surpriză pentru zilele toride
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Descopera.ro
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Sony lansează ediții limitate de console PlayStation 5
Go4Games
Sony lansează ediții limitate de console PlayStation 5
S-au format adevărate cozi la patiseria din Amzei. Revoltați de postarea lui Niculușcă, bucureștenii au mers să susțină micuța afacere. Inclusiv Dan Teodorescu, solistul Taxi, era în mulțime: „Am venit de nervi și de poftă”. Nea Mihai vinde mii de merdenele, în timp ce la Mița Biciclista nu e nimeni
Gandul.ro