Simona Halep poartă pe mână o garsonieră! După ce s-a retras din circuit, ”Regina” de la Roland Garros și Wimbledon joacă tare

Simona Halep a fost surprinsă de CANCAN.RO fix înaintea unui moment de răsfăț maxim. Spunem „maxim” pentru că, privită de la distanță, viața fostului număr 1 mondial pare să fie, de ceva vreme, un răsfăț continuu. Retrasă din tenis, dar nu și din lux, fosta campioană are parte de tratament de regină, și nu doar în cadrul programării de la salon. 

Zilele trecute, fosta campioană a fost surprinsă de CANCAN.RO într-o vizită discretă, dar perfect orchestrată, la un salon exclusivist de pe Șoseaua Nordului. Simona Halep a fost escortată de șoferul personal direct în „buza” întrării. Șoferul a coborât prompt, i-a deschis ușa și s-a asigurat că „regina” pășește lin, fără niciun pas în plus. Un gest mic, dar care spune totul despre nivelul la care „joacă” acum Simona, chiar și în afara terenului.

După programare, traseul a continuat spre casă. Destinația: Rahmaninov Residence, unul dintre cele mai exclusiviste ansambluri rezidențiale din Floreasca. De data aceasta, Halep a coborât singură din mașină.

Accesorii care costă cât o garsonieră

La prima vedere, ținuta a fost una relaxată, aproape banală. Trening albastru, vestă sport, nimic pretențios. Dar abia aici începe adevărata poveste. Pentru că Simona știe foarte bine că luxul adevărat nu e ostentativ, ci stă în micile detalii. Ei bine, detaliile Simonei costă aproape cât o garsonieră, evident, una într-un bloc normal, nu în complexul rezidențial în care locuiește ea.

Fostul nr 1 mondial și-a protejat urechile de frig cu o pereche de căști de iarnă Louis Vuitton, modelul „LV Cloud”, semnate de celebra casă de modă franceză. Prețul? Aproape 1.000 de euro.

Piesa de rezistență, însă, a fost la încheietură. O brățară Juste un Clou de la Cartier, realizată din aur roz și bătută în diamante. Un accesoriu care nu doar că întoarce priviri, dar valorează cât o mașină bună sau o garsonieră într-o zonă decentă din București: peste 50.000 de euro. Simplă, elegantă, tăioasă, exact ca stilul Simonei pe teren, odinioară.

Fostul nr 1 mondial și-a protejat urechile de frig cu o pereche de căști de iarnă Louis Vuitton, modelul „LV Cloud”, iar la mână poartă o brățară Juste un Clou de la Cartier

Un an fără tenis, dar cu tot confortul

Apariția nu vine întâmplător. La un an de când și-a anunțat retragerea din tenis, Simona Halep pare că s-a adaptat complet la viața de după sport. Nu mai are meciuri, nu mai are presiunea clasamentelor, dar are un program lejer, din care răsfățul nu lipsește.

La începutul acestei luni, Simona a fost prezentă și la Transylvania Open, locul în care, în urmă cu un an, își anunța retragerea, însă de data aceasta doar din postura de invitat.

Concluzia e una simplă: Simona Halep se bucură acum de tot ce a construit în anii în care numele ei era pe tabela de marcaj. Cu șofer la scară, programări la saloane de lux și accesorii care spun clar că munca de campion nu a fost degeaba.

VEZI ȘI: Ce impozit trebuie să plătească Simona Halep pentru casa de 600.000 de euro. Are peste 250 de metri pătrați

VEZI ȘI: Soția lui Adrian Minune a parcat Mercedesul de 120.000 € și a rezolvat „urgența”. Oricât n-ai vrea, tot se strică ceva

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN  (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața. Nu o mai recunoști!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața. Nu o mai recunoști!
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cine era tânăra găsită moartă într-o valiză, în Olt. Valentina avea răni grave pe corp
Click.ro
Cine era tânăra găsită moartă într-o valiză, în Olt. Valentina avea răni grave pe corp
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Digi 24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Rovinieta ajunge la 330 de lei pentru unele mașini. Schimbare majoră pentru șoferi din 1 octombrie
Promotor.ro
Rovinieta ajunge la 330 de lei pentru unele mașini. Schimbare majoră pentru șoferi din 1 octombrie
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
De ce a lăsat Corina Drăgotescu România pentru visul american: A povestit totul!
Gandul.ro
De ce a lăsat Corina Drăgotescu România pentru visul american: A povestit totul!
IMAGINI IREALE. Turiști înghițiți de nisipuri mișcătoare în timp ce făceau poze
Mediafax Italia
IMAGINI IREALE. Turiști înghițiți de nisipuri mișcătoare în timp ce făceau poze
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de agresiuni sexuale
Mediafax Spania
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de agresiuni sexuale