Polițiștii din București au reușit să-l prindă noaptea trecută pe șoferul fugar care a provocat vineri un dezastru în Capitală, după ce a lovit cinci autoturisme şi a rănit doi oameni. Cursa nebună, cu agenţii pe urme, a fost surprinsă de camerele de supraveghere şi arată cum, disperat, bărbatul a încercat să scape cu orice preț – chiar și după ce a provocat un accident în lanț. Ieri, oamenii legii l-au dat în urmărire generală, după ce au făcut publică prima poză cu acesta.
La aproape 24 de ore, Gheorghe Iancu, zis Minică, a fost capturat de polițiștii bucureșteni, care l-au găsit în cartierul Tei-Boboc. Azi-noapte, el a fost dus imediat la audieri, apoi în arest, potrivit observator.tv. Bărbatul nu este la prima abatere. El a mai stat după gratii pentru patru infracţiuni şi a ieşit din închisoare chiar anul trecut. Audierile de noaptea trecută au durat câteva ore.
La Poliţie au venit şi proprietarii maşinilor pe care le-a distrus. Între timp, magistrații au decis să-l trimită în arest pentru următoarele 30 de zile pe șoferul vinovat de accident.
Vă reamintim că vineri, 13 iulie, Gheorghe Iancu a provocat haos în nordul Capitalei. El a fost oprit de oamenii legii în timp ce dădea o spargere, somat să oprească maşina, a gonit cu peste 150 de kilometri pe oră, pe străzile înguste. A accelerat şi mai tare când a ajuns pe un bulevard larg, iar poliţiştii abia i-au putut ţine urma. Individul a distrus cinci maşini şi a rănit doi oameni. Imediat după impact, bărbatul, dar şi cel care se afla cu el în maşină, au dispărut în mulţime. Ulterior, pasagerul a fost reţinut.
Gheorghe Iancu are 39 de ani şi este recidivist. El a mai fost condamnat de două ori pentru furt calificat şi o dată pentru tâlhărie. În total, 12 ani de închisoare. Ultima oară a fost eliberat în octombrie anul trecut, în baza legii recursului compensatoriu.
În prezent, el este acuzat de vătămare corporală din culpă, fugă de la locul accidentului, conducere fără permis şi nerespectarea indicaţiilor poliţiştilor.