Cât ar fi caştigat in 1986 un parior dacă miza pe cele patru penalyt-uri apărate de Duckadam

• Știri
Cât ar fi caştigat in 1986 un parior dacă miza pe cele patru penalyt-uri apărate de Duckadam

Data de 7 mai 2016 marccheaza aniversarea a 30 de ani de la momentul care este privit ca cea mai mare performanţă din istoria fotbalului românesc: victoria Stelei cu FC Barcelona, în finala Cupei Campionilor Europeni, după un meci care s-a terminat 0-0 după prelungiri şi care a fost decis de o serie deja legendară de lovituri de departajare.

30 de ani mai târziu, meciul a fost revăzut deja de mii de ori de fanii Stelei şi toate momentele au fost analizate de experţi, iar una dintre concluzii este că Steaua pleca în finala de la Sevilla cu a doua şansă.

Însă cât de mare a fost surpriza provocată de Steaua în 1986, când a învins una dintre cele mai mari echipe din lume? Şi care erau şansele să o facă într-o asemenea manieră, cu PATRU penalty-uri apărate de Helmuth Duckadam?

O echipă de experţi winmasters a analizat arhivele şi, luând în considerare partidele disputate în campionatele din România şi Spania şi în Cupa Campionilor Europeni între 1983 şi 1986, a calculat în premieră cotele pe care Steaua le-ar fi avut în finala de la Sevilla.

Aşa cum era de aşteptat, FC Barcelona, campioana en-titre a Spaniei, care avea atunci în echipă vedete precum Bernd Schuster, Steve Archibald şi Victor Munoz, a fost favorită clară cu o cotă de 1.85 pentru o victorie în timpul regulamentar. Steaua, campioană a României la momentul respectiv, era considerată outsider, cu o cotă de 4.23 pentru o victorie în timpul regulamentar.

Cum primele 90 de minute s-au terminat la egalitate, cotele s-au schimbat pentru victoria în prelungiri: 2.84 pentru FC Barcelona şi 5.26 pentru Steaua.

La penalty-uri, diferenţa s-a micşorat: 1.7 pentru o victorie de-a spaniolilor şi 2.1 pentru un succes de-al Stelei.

Însă magia de la Sevilla nu s-a oprit aici: Steaua nu numai că a câştigat la penalty-uri, însă a făcut-o mulţumită lui Helmuth Duckadam, care a apărat PATRU penalty-uri. Cota pentru patru penalty-uri ratate era de 290, însă pentru patru penalty-uri apărate de portar cota ajungea la 310!

Nu e o cotă de tip Leicester campioană de 5000 la 1, însă cifrele ne confirmă că Steaua a reuşit în 1986 una dintre cele mai mari surprize din istoria cupelor europene.

Gabi Balint, unul dintre jucătorii care au fost prezenţi pe teren în acea finală şi ambasador winmasters, mărturiseşte că statisticile confirmă într-o bună măsură aşteptările de dinaintea partidei: “Am fost încântat când am auzit că winmasters face aceste calcule. Ştiam cu toţii că Barcelona e favorită, mai ales că jucam în Spania, iar spaniolii aşteptau acest trofeu de mulţi ani. Ultima şi singura lor finală a fost cea din 1961, iar atunci au pierdut cu Benfica. Privind în urmă, a fost o finală de vis şi nu regret decât că n-am putut paria pe seria lui Duckadam! Mă îmbogăţeam!”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Prosport.ro
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!