Sportiva din România care i-a făcut cel mai mare compliment lui Gică Hagi: „Întotdeauna m-am oglindit în el. E o somitate”

Sportiva din România care i-a făcut cel mai mare compliment lui Gică Hagi. Foto: ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Cristina Pîrv, cea mai bună voleibalistă din România, i-a transmis un mesaj emoționant lui Gică Hagi la Gala Mari Sportivi ProSport. Aceasta a fost prezentă la o seară extrem de importantă pentru personalitățile din lumea sportului românesc, unde a vorbit și despre „Regele fotbalului” de la noi.

Inspirată de modelul său, aceasta și-a deschis propria academie de volei, asemenea celei create de Gheorghe Hagi în fotbal.

Cristina Pîrv, mesaj emoţionant pentru Gică Hagi

Fosta campioană la volei a declarat că a fost motivată de exemplul lui Gică Hagi și de modul în care acesta a construit academia sa de fotbal, reușind să pregătească sportivi care au ajuns să evolueze chiar și pentru echipa națională a României.

„Întotdeauna m-am oglindit în Gică Hagi. El este o somitate în România, dar și la nivel internațional, și e clar că trebuie să ne uităm la cei mai buni. Mă bucur că am putut să-i iau exemplul. Avem ceva în comun: mentalitatea. Mentalitatea din fotbal cu siguranță o folosim și în volei”, a declarat Cristina pentru Prosport.

@prosport_ro Cristina Pirv, despre Gică Hagi #fotbal #interviu #sport #gala #prosport ♬ original sound – Prosport.ro


David Popovici şi-a anunțat obiectivul principal pentru anul 2026

Înotătorul român a avut un an 2025 remarcabil, reușind să impresioneze din nou lumea sportului prin performanțele sale. Campionul olimpic de la Paris 2024 a cucerit două medalii de aur la Campionatele Mondiale de Natație desfășurate la Singapore, în probele de 100 și 200 de metri liber. Grație acestor rezultate, Popovici a fost desemnat „Sportivul Anului” în cadrul Galei Mari Sportivi ProSport 2025.

Într-un scurt interviu acordat după festivitate, sportivul a precizat că își dorește să continue forma excelentă și în 2026, având ca obiectiv principal Campionatul European de Natație programat pentru anul viitor.

„Anul următor, cea mai mare competiție este Campionatul European. Am avut Jocurile Olimpice în 2024, apoi Campionatele Mondiale în 2025, iar anul viitor e un pic mai relaxat”, a declarat David Popovici.

CITEŞTE ŞI: Cu ce se ocupă Cristina Neagu, după ce s-a lăsat de handbal? Vacanță de lux în America

Ion Țiriac îl cunoaște prea bine pe Gică Hagi! Ce mașină i s-ar potrivi „Regelui fotbalului”: „Foarte talentat, dar și foarte calculat

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
FOTO. Milionarul de 74 de ani s-a despărțit de majoreta de 25 de ani cu care era cuplat
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 74 de ani s-a despărțit de majoreta de 25 de ani cu care era cuplat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Oana Ioniță, probleme cu Sushi, animalul său de companie. Ce a pățit patrupedul și cum a reușit vedeta să îl salveze: „Rasa asta de câini e foarte dificilă”
Click.ro
Oana Ioniță, probleme cu Sushi, animalul său de companie. Ce a pățit patrupedul și cum a reușit vedeta să îl salveze: „Rasa asta de câini e foarte dificilă”
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
Digi 24
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
go4it.ro
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Cine este Iliana Iotova, favorită la câștigarea președinției Bulgariei. Iotova a fost puternic contestată după ce, în perioada în care era vicepreședinte, l-a grațiat pe „Escobarul Bulgariei”
Gandul.ro
Cine este Iliana Iotova, favorită la câștigarea președinției Bulgariei. Iotova a fost puternic contestată după ce, în perioada în care era vicepreședinte, l-a grațiat pe „Escobarul Bulgariei”
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani