Protejatul lui LUCIAN BUTE, timişoreanul FLAVIUS BIEA, va intra în ring, la Bucureşti

• Știri
Protejatul lui LUCIAN BUTE, timişoreanul FLAVIUS BIEA, va intra în ring, la Bucureşti

Boxerul, în vârstă de 26 de ani, urcă în ring după un an şi jumătate, perioadă în care boxerul a urcat în ring doar în Canada, în trei meciuri. Flavius Biea se antrenează la Timişoara pentru cel de-al 11-lea meci la categoria profesionişti, unde va boxa cu un sportiv din Rusia. Programul galei ce cuprinde 6 dispute.

Dintre toate meciurile pe care le-a avut până acum, Flavius Biea a câştigat toate cele 10 lupte disputate la profesionişti, dintre ele la KO. Pugilistul e află pe locul 200 în clasamentul mondial al categoriei uşoare din 2.200 de boxeri. Dacă va ieşi învingător după gala de pe 14 octombrie, Flavius Biea va ajunge în top 120 de boxeri din lume. Cea mai importantă luptă în cadrul galei se dă pentru centura IBF Intercontinentală la categoria pană, unde românul Viorel Simion îşi apără titlul în faţa spaniolului Andoni Gago. Tot pe acest afiş se mai află un alt pugilist cunoscut, Bogdan Dinu.

Flavius Biea s-a născut la Arad şi s-a format ca boxer la Timişoara, unde s-a antrenat cu unchiul său, Gheorghe Biea. Cele mai importante succese au venit în perioada junioratului, atunci când boxerul a cucerit un titlu european şi unul mondial.

În 2014, Flavius a fost ajutat de către Cristi Ganescu şi Lucian Bute să ajungă în Canada, unde a susţinut 3 meciuri. Acum se pregăteşte de la Gala de la Bucureşti şi este antrenat de unchiul său şi de către antrenorul Mercea Ştefan. Flavius Beia a fost în anii 2004-2005–2006-2007 campion european la box la categoria 63 de kilograme.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Prosport.ro
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!