S-au împlinit trei ani de la accidentul lui MICHAEL SCHUMACHER. Iată cât plăteşte familia pentru îngrijirea lui. Sumele par ireale!

Publicat: 30/12/2016 | 08:57

În urmă cu trei ani, Michael Schumacher a suferit un accident de schi, în staţiunea franceză Maribel, acolo unde s-a lovit cu capul de pietrele de pe pârtie.

După ce a fost tratat la Grenoble şi la Lausanne, Schumacher s-a întors acasă în septembrie 2014, în proprietatea din Elveţia (localitatea Gland, pe malul lacului Geneva) şi de atunci puţine se cunosc despre starea sa de sănătate.

Ce se cunoaşte cu siguranţă este că familia lui Schumi a dat în judecată publicaţia germană Bunte, care a scris Crăciunul trecut că Schumi a făcut câţiva paşi singur. Informaţia a fost infirmată şi de managerul fostului pilot, şi de avocatul familiei în cadrul procesului. Englezii de la The Sun susţin că îngrijirea medicală a lui Schumacher costă familia fostului campion mondial de Formula 1 undeva la 18.500 de euro pe zi, circa 134.000 de euro pe săptămână. The Sun scrie că până acum s-au cheltuit circa 16 milioane de euro, iar soţia lui Michael, Corinna, a vândut avionul privat şi casa de vacanţă din Norvegia. Schumacher se afla în momentul accidentului cu fiul său Mick.

Acesta a obţinut deja câteva rezultate bune în motorsport, clasându-se al doilea în acest sezon al Formulei 4 şi intenţionând să urce cu încă o clasă în anul următor. Fiica lui Michael, Gina-Maria, are şi ea rezultate frumoase în competiţiile ecvestre, scrie Adevărul. Cât despre Mercedes, echipa care domină Formula 1 în ultimii trei ani, managerul Ross Brawn spune că Schumacher a avut un rol important în această ascensiune. Schumi a venit la Mercedes în 2010, deşi se retrăsese, şi vreme de trei ani, până să fie înlocuit cu Hamilton, a contribuit major la dezvoltarea maşinii.
 

Citește și...