Stare de alertă în Prahova, după ce un tren plin cu zeci de tone de benzină a luat foc. A fost blocat traficul feroviar între Bușteni și Azuga

S-a dat alarma în această dimineață în județul Prahova, după ce unul dintre vagoanele unui tren plin cu zeci de tone de benzină a luat foc. În urma apelului făcut de urgență la 112, pompierii au sosit repede la fața locului și au început misiunea contracronometru cu flăcările. Potrivit presei locate, afost blocat traficul feroviar între Bușteni și Azuga.

Prahova: un tren plin cu zeci de tone de benzină a luat foc

Incindentul nefericit de azi, 8 iulie 2021, s-a petrecut la ieșirea din Busteni către Azuga. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la un vagon, cisterna de transport benzină.

“Incendiul a fost observat de impegatul din gara Bușteni. Garnitura se îndrepta către loc. Dârste, jud Brașov. La fața locului s-au deplasat două autospeciale, dar și ambulanța SMURD. Vagonul cisternă este încărcat cu 56 t benzină, acesta a fost decuplat de restul garniturii, în total 22 vagoane. Este vorba de 18 vagoane cu motorină și 4 cu  benzină”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Prahova.

Citește și: Actorul și regizorul Robert Downey Sr. a murit la vârsta de 85 de ani. Robert Downey Jr., mesaj impresionant în memoria tatălui și pentru mama sa vitregă

Traficul feroviar între Bușteni și Azuga este blocat, a mai preciza oficialul. În plus, linia a fost scoasă de sub tensiune și în urma verificărilor la partea superioară a vagonului cisternă, nu s-au constatat alte probleme.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz și încearcă să stabilească toate cauzele care au provocat această situație delicată.

Nu rata: INFORMAȚII EXCLUSIVE | Fulgy, implicat într-un incident terifiant care a fost ținut ascuns până acum! A fost salvat de la moarte în ultimul moment

Sursa foto: ISU Prahova

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

La 46 de ani, Corina Bud e mândră de cum arată și nu se teme să își expună corpul pe internet! Solista a postat o fotografie nud
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
La 46 de ani, Corina Bud e mândră de cum arată și nu se teme să își expună corpul pe internet! Solista a postat o fotografie nud
Bianca Drăguşanu, apariție wow în costum de baie. Fosta iubită a lui Adrian Cristea, imagini din vacanță, printre iahturi
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție wow în costum de baie. Fosta iubită a lui Adrian Cristea, imagini din vacanță, printre iahturi
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Au fost biciuiți în public pentru adulter! Scene șocante în Indonezia
Click.ro
Au fost biciuiți în public pentru adulter! Scene șocante în Indonezia
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Digi 24
Procurorii au găsit acasă la Călin Georgescu un document fals care atestă că ar fi senator de Malta. Precizări oficiale
Banii afaceristului păgubit de Georgescu ar fi ajuns în conturile unei entități anchetate în SUA și care are conexiuni cu Rusia (surse)
Digi24
Banii afaceristului păgubit de Georgescu ar fi ajuns în conturile unei entități anchetate în SUA și care are conexiuni cu Rusia (surse)
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
Promotor.ro
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
go4it.ro
Scule Parkside pentru reparații auto în oferta Lidl
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Susținătorii lui Georgescu, în fața sediului DIICOT. Peste 150 de persoane așteaptă ca fostul candidat la prezidențiale să iasă de la audieri
Gandul.ro
Susținătorii lui Georgescu, în fața sediului DIICOT. Peste 150 de persoane așteaptă ca fostul candidat la prezidențiale să iasă de la audieri
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Mediafax Italia
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!
Mediafax Spania
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!