Stare de urgență în Grecia, în plin sezon estival. Ce trebuie să știe românii care merg în vacanță

Stare de urgență în Grecia, în plin sezon estival. Ce trebuie să știe românii care merg în vacanță
Român jefuit în Grecia/Foto: Pixabay

Ministerul grec al Mediului și Energiei a instituit oficial stare de urgență pe două insule din Grecia. Decizia a fost luată din cauza unei crize severe de apă potabilă, chiar în momentul în care sezonul turistic de vară începe să atingă apogeul, provocând o creștere masivă a consumului local de apă. 

Declararea stării de urgență pe insulele Alonissos și Tinos din Marea Egee nu este doar o măsură birocratică, ci are efecte practice imediate. Acest statut special le permite autortiăților locale să ocolească licitațiile publice de durată. Astfel, ele pot accelera proiectele esențiale de gestionare a apei și pot închiria rapid stații mobile de desalinizare pentru a combate efectele secetei,

Criza apei în Grecia

Criza este departe de a fi un caz izolat. În ultimul an, o serie de situații de urgență legate de apă au cuprins principalele destinații de vacanță. În Marea Ionică, Corfu a avut astfel de probleme, în timp ce o listă tot mai lungă de destinații emblematice din Marea Egee din Grecia, printre care Karpathos, Leros, Patmos, Astypalea, Symi și chiar insula Egina din Golful Saronic, au intrat într-o criză a lipsei de apă potabilă.

Autoritățile au declarat că inclusiv cele mai mari rezervoare de apă care alimentează regiunea Atenei au înregistrat scăderi fără precedent, ceea ce a stârnit îngrijorare la invel național. Turismul epuizează resursele de apă ale insulelor din Marea Egee, însă tot el este motorul economiei grecești. Insulele cu o populație permenentă de doar câteva mii de locuitori se aglomerează în mod obișnuit pentru a găzdui zeci de mii de vizitatori între lunile iunie și septembrie.

Potrivit statisticilor, un turist obișnuit consumă până la patru ori mai multă apă pe zi decât un localnic local, datorită facilităților de lux precum piscinele, schimbarea zilnică a lenjeriei, amenajarea spațiilor verzi ale hotelurilor și consumul intens în restaurante. Acest vârf concentrat al cererii survine exact atunci când disponibilitatea naturală a apei se află la cel mai scăzut nivel.

Având în vedere că modelele climatice prevăd veri mai calde și mai secetoase, dependența Greciei de soluții temporare de desalinizare evidențiază o provocare mai amplă, de natură sistemică. Pentru insulele Alonissos și Tinos din Marea Egee, situate în Grecia, ieșirea din criza apei va necesita un echilibru delicat între protejarea celei mai fragile resurse naturale a acestora și susținerea industriei turistice de mare anvergură care alimentează economiile lor.

Trei locuri din Grecia unde localnicii fug de aglomerație. Destinațiile pe care turiștii străini încă nu le-au descoperit

O influenceriță din România a spus cât costă, de fapt, o săptămână în Thassos. Prețurile i-au surprins pe turiști

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Romina Gingașu, reacție după ce și-a șters fotografiile de pe Instagram. Ce se întâmplă, de fapt, între ea și Piero Ferrari: „Vreau să mă mut”
Click.ro
Romina Gingașu, reacție după ce și-a șters fotografiile de pe Instagram. Ce se întâmplă, de fapt, între ea și Piero Ferrari: „Vreau să mă mut”
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Alegeri în Germania: S-au deschis secțiile de vot în Mecklenburg-Pomerania și Berlin. Cu ce noutate începe scrutinul
Gandul.ro
Alegeri în Germania: S-au deschis secțiile de vot în Mecklenburg-Pomerania și Berlin. Cu ce noutate începe scrutinul
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli