Este plin sezon estival. Litoralul românesc a fost luat cu asalt de turiști, însă în această perioadă steagul roșu îi avertiza cu privire la pericolul la care se expun dacă intră în mare. Un bărbat a murit, pentru că nu a ascultat indicațiile salvamarului.
În ultimele zile, marea a fost agitată, curenții au fost puternici, astfel că autoritățile au decis să semnaleze pericolul prin intermediul steagului roșu. Cu toate acestea, numeroși turiști au ignorat avertismentul salvamarului și au intrat în apă. În timp ce la Eforie Nord, jandarmii au fost nevoiți să intervină pentru a-i scoate pe oameni din mare, în Mamaia un bărbat în vârstă de 56 de ani și-a pierdut viața.
Steagul roșu este arborat pe întreg litoralul românesc, de la nord la sud. Acest aspect indică gradul mare de pericol la care se expun cei care intră în apă. Salvamarii avertizează că valurile mari și curenții puternici cresc riscul incidentelor, chiar și pentru înotătorii experimentați. Curenții formează gropi cu adâncimi de doi-trei metri în apropierea țărmului și pot trage rapid oamenii spre larg.
Totuși, mulți ignoră semnalele oferite de salvamari și ajung mai departe chiar și de geamandură. Specialiștii spun că nici colacii și nici saltelele gonflabile nu sunt sigure în astfel de situații.
Din cauza ignoranței turiștilor, jandarmii au fost nevoiți să intervină, la Eforie Nord. În timp ce pe unii au reușit să îi convingă fără prea multe bătăi de cap, pe alți oameni au trebuit să îi scoată cu forța din mare. De asemenea, au fost sancționate două persoane cu câte 500 de lei fiecare.
Astăzi, în contextul arborării steagului roșu pe plajele din stațiunea Eforie, care semnalizează interzicerea scăldatului, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța desfășoară, împreună cu salvamarii, acțiuni pentru prevenirea incidentelor și pentru respectarea măsurilor legale. Patru jandarmi, aflați în dispozitiv cu un ATV și un UTV, acționează în zona plajelor din Eforie pentru a informa și avertiza turiștii cu privire la pericolul la care se expun atunci când ignoră semnalizarea și intră în apă în condiții periculoase. Deși salvamarii îi avertizează pe turiști asupra riscurilor, există în continuare persoane care aleg să ignore interdicția. În cadrul acțiunii desfășurate astăzi, jandarmii au aplicat două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.000 de lei, respectiv câte 500 de lei fiecare, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 1136/2007, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Constanța.
VEZI ȘI: Adrian Lup își duce soacra pentru prima dată la mare. Femeia nu a mai văzut niciodată litoralul