Acasă » Știri » Stresul şi hărţuirea la locul de muncă, principalele probleme cu care ajung românii la psiholog

Stresul şi hărţuirea la locul de muncă, principalele probleme cu care ajung românii la psiholog

De: Cancan 01/08/2013 | 18:18
Stresul şi hărţuirea la locul de muncă, principalele probleme cu care ajung românii la psiholog

Stresul şi hărţuirea la locul de muncă sunt principalele probleme care îi determină pe români să meargă la psiholog, a declarat, joi, preşedintele Colegiului Psihologilor din România (CPR), Mihai Aniţei.

„Numărul cazurilor de hărţuire la locul de muncă a crescut în ultimii ani. Dacă până acum, o treime dintre oamenii care ajungeu într-un cabinet, reclamau că nu mai suportă stresul şi hărţuirea de la serviciu, acum vorbim de peste jumătate dintre pacienţi”, a explicat Aniţei.

El a mai spus că o persoană care este hărţuită la locul de muncă nu ştie cui să se adreseze, pentru că în România nu există o legislaţie privind acest aspect.

De obicei, femeile sunt victimele hărţuirilor la locul de muncă, dar există şi bărbaţi care acuză stări depresive din acest motiv.

„Nu vorbesc de banala hărţuire sexuală sau banalele gesturi obscene, ci vorbesc mai ales de aceste acţiuni de hărţuire exercitate de persoane care deţin o funcţie de autoritate şi o pot exercita pe această cale, nevoia de a-şi exrecita puterea şi nevoia de a-i vedea pe ceilalţi că sunt obedienţi. Dacă vrei să vezi un om cu adevărat, pune-l într-o funcţie de conducere:”, a continuat preşedintele CPR

Alături de stres şi hărţuire la locul de muncă, printre cel mai des întâlnite probleme din cauza cărora românii merg la psiholog se numără suprasolicitarea, conflictele, neîncrederea şi dificultatea de adaptare, scrie Mediafax.ro

Banner

L.C

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video