Andrei Rotaru trece printr-o perioadă de tranziție, atât din punct de vedere emoțional, cât și fizic. După ce i s-a administrat tratamentul potrivit împotriva depresiei, fostul concurent de la Insula Iubirii se confruntă acum cu o nouă problemă: kilogramele în plus.
Se poate spune că Andrei Rotaru se află într-un proces de transformare totală. După ce aproape că a acceptat cu greu despărțirea de Cristina Petre, dar și după experiența dificilă a internării la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia”, fostul concurent de la Insula iubirii încearcă acum să își reorganizeze viața de la zero.

Andrei Rotaru/ sursă foto: captură video YOU TUBE
Andrei Rotaru: „M-am îngrășat din cauza pastilelor”
În timpul în care nu lucrează la cartea sa, Andrei Rotaru se preocupă intens de aspectul său fizic. În filmuleț în care își prezintă primele serii de antrenamente în aer liber, fostul concurent de la Antena 1 a mărturisit că, în ultimele luni, s-a îngrășat din cauza tratamentului medicamentos pe care îl urmează împotriva depresiei.
„Deci din cauza depresiei și a pastilelor pe care le iau m-am îngrășat și mănânc foarte puțin. O să alerg cât mai mult posibil ca să dau jos, să ajung în forma mea care îmi place. De azi mă apuc de alergat, de flotări și de exerciții în aer liber”, a spus Andrei Rotaru pe TikTok.
Andrei Rotaru a fost internat la Spitalul de Psihiatrie Obregia timp de 10 zile, în urma unei crize nervoase în care a devenit de nerecunoscut. Fostul concurent de la Insula Iubirii a fost diagnosticat inițial cu tulburare bipolară. Ulterior, acesta a urmat un tratament prescris de medici, însă starea sa de sănătate a devenit din ce în ce mai delicată. Din acest motiv, el a decis să consulte și alți specialiști, iar într-un final a primit diagnosticul de depresie, dar și o schemă terapeutică pe care o urmează în prezent.
Andrei Rotaru și Cristina Petre au divorțat după filmările de la Insula iubirii
Andrei Rotaru și Cristina Petre au participat împreună la Insula iubirii, sezonul 8. După 12 ani de relație și 10 de căsnicie, povestea lor s-a încheiat cu un divorț la scurt timp de la terminarea filmărilor din Thailanda, după nenumărate certuri și împăcări.
Ulterior au decis să își mai dea o nouă șansă. Pentru o perioadă a părut că totul merge bine, însă aceștia au ajuns în cele din urmă, din nou, la despărțire. Una definitivă de această dată. În prezent, fostul concurent de la Antena 1 locuiește în Brașov, alături de părinții săi, în timp ce Cristina Petre își reconstruiește viața cu terapie, sport și timp petrecut alături de familia ei și prieteni.
Cristina Petre, un nou mesaj de pe patul de spital: „Nu ai nevoie să ți se spună că va fi bine”