Ultima perioadă din viața lui Andrei Rotaru nu a fost una prea roz. Însă, după despărțirea grea de Cristina Petre și internarea la Obregia, acum lucrurile par că se așază pentru fostul concurent Insula Iubirii. Mai mult, acesta chiar s-a afișat în compania unei noi prezențe feminine. Cei doi au plecat împreună într-o drumeție, iar Andrei Rotaru pare că s-a simțit foarte bine în prezența brunetei.
Andrei Rotaru a devenit cunoscut publicului larg după ce a participat în cadrul sezonului 8 Insula Iubirii. El și Cristina nu au trecut testul, iar relația lor s-a destrămat. Cei doi au divorțat după filmări, însă ulterior au decis să își mai dea o nouă șansă. Pentru o perioadă a părut că totul merge bine, însă aceștia au ajuns în cele din urmă, din nou, la despărțire. Una cu scântei și definitivă de această dată.
Andrei Rotaru, în compania unei brunete
După despărțirea de Cristina Petre, Andrei Rotaru s-a mutat în Brașov, la părinții lui. Ei bine, acolo se pare că a întâlnit pe cineva special. Recent, acesta și-a surprins urmăritorii din mediul online atunci când a apărut în compania unei brunete.
Fostul concurent de la Insula Iubirii și tânăra au decis să facă o drumeție împreună. Cei doi s-au bucurat de natură, s-au plimbat cu telecabina, iar mai apoi au mers să se relaxeze într-un restaurant. Aceștia par că au petrecut timp de calitate împreună, așa că urmăritorii lui Andrei au fost curioși să afle cine este bruneta.
Ei bine, fostul concurent de la Insula Iubirii nu a menținut suspansul și a dezvăluit că bruneta alături de care și-a petrecut ziua este chiar vecina sa. Se pare că aceștia au legat momentan o frumoasă relație de prietenie. Rămâne de văzut dacă aceștia vor rămâne doar la stadiul de prieteni sau dacă relația lor va avansa.

Andrei Rotaru, alături de o brunetă /Foto: TikTok
Andrei, îngrijorat pentru Cristina Petre
Văzându-l pe Andrei Rotaru în compania unei alte femei, cei din mediul online nu l-au menajat și i-au adus aminte de Cristina, care recent a trecut prin momente extrem de dificile. Aceasta este internată în spital, iar fanii i-au reproșat lui Andrei că nu a vizitat-o.
Însă, acesta a explicat că situația Cristinei chiar l-a îngrijorat, însă șatena i-a interzis să o viziteze la spital.
„Da, Cristina, nici măcar la spital nu mi-a dat voie să o văd… Nici măcar când voiam să o văd, că, Doamne ferește, putea să pățească ceva grav… Nu m-a lăsat să o văd”, a scris Andrei Rotaru, în mediul online.
CITEȘTE ȘI:
Cristina Petre a plătit scump ca să fie „chit” cu EX-ul! Ce datorie i-a achitat lui Andrei Rotaru
Andrei de la Insula Iubirii, taxat grav de Deșteapta Pământului: ” ‘Te iubesc’ este o expresie!”
Foto: TikTok