SUPEREXCLUSIVITATE. Cel mai bogat român, soția și fiul, morți în accidentul aviatic de la Milano!

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit, duminică, într-o clădire goală, la marginea orașului Milano, în nordul Italiei. Toți cei opt oameni de la bord au murit, potrivit poliției.

UPDATE: Cine sunt victimele cumplitului accident

Presa din Italia a prezentat duminică seara cele opt persoane care se aflau în avionul condus de miliardarul român Dan Petrescu. Pe lângă Dan Petrescu (68 de ani), care s-ar fi aflat la manșa avionului, în urma accidentului a decedat soția acestuia, Dorotea Petrescu Balzat, în vârstă de 65 de ani, născută în România cu cetățenie franceză, și fiul lor de 30 de ani, Dan Stefan Petrescu, născut la München și, de asemenea, cu dublă cetățenie, relatează Corriere della Sera.

Celelalte victime sunt Filippo Nascimbene, din Pavia, născut în 1988, manager la Milano în cadrul consultanței Start Hub, soția sa Claire Stephanie Caroline Alexandrescou, de aproape 34 de ani, născută în Franța și manager de publicitate (senior digital advertising and content digital manager pentru Europa de Sud la Pernod Ricard) și fiul lor, Raphael, născut la Milano pe 16 ianuarie 2020.

Alături de ei a fost Miruna Anca Wanda Lozinschi, româncă, născută în 1956, mama lui Claire Stephanie Caroline și bunica lui Raphael.

Cea de-a opta victimă este Julien Brossard, 36 de ani, născut pe 8 octombrie, un prieten canadian al lui Dan Ștefan Petrescu.

Cum s-a petrecut tragedia

Avionul decolase din Milano duminică, la ora 13:03 cu destinația în Italia, iar la scurt timp, 13:12, s-a prăbușit. Avionul a plecat din România pe 30 septembrie.

Sursele CANCAN.RO au aflat că printre cei decedați se află Dan Petrescu, multimiliardarul despre care Ion Țiriac declara că este cu adevărat cel mai bogat dintre români. Alături de el erau soția și fiul său.

Avionul, care a decolat de pe aeroportul Linate din Milano, se îndrepta către insula Sardinia, spun oficialii. Accidentul a avut loc lângă o stație de metrou din zona suburbană a orașului Milano.

Oamenii din zonă au auzit o explozie atunci când avionul s-a prăbușit în clădirea de două etaje, care era goală la acel moment, fiind în curs de renovare. Flăcări și fum s-au degajat din clădire iar câteva vehicule parcate de-a lungul străzii au luat foc, spun martorii citați de Reuters, însă nu au fost raportate alte victime.

Sursa foto: CANCAN.RO, Facebook Aviation Accidents / This Day in History

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cele două zodii care vor avea parte de 3 săptămâni de fericire. Acești nativi atrag reușitele pe toate planurile
Click.ro
Cele două zodii care vor avea parte de 3 săptămâni de fericire. Acești nativi atrag reușitele pe toate planurile
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Gandul.ro
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!