Acasă » Știri » Superstiţii de Sfântul Ilie! Ce nu ai voie să faci astăzi

Superstiţii de Sfântul Ilie! Ce nu ai voie să faci astăzi

De: Cancan 20/07/2017 | 09:25
Superstiţii de Sfântul Ilie! Ce nu ai voie să faci astăzi

TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE SFÂNTUL ILIE. În fiecare an, pe data de 20 iulie, se prăznuieşte Sfântul Ilie.

TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE SFÂNTUL ILIE. Ce să faci de Sfântul Ilie: În ajunul zilei când este sărbătorit Sfântul Ilie, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă, se dezbrăcau şi, goale, se tăvăleau prin cultură, apoi se îmbrăcau şi se întorceau acasă. Iar dacă în noaptea dinspre Sfântul Ilie ele visau cânepă verde, acesta era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri şi frumoşi. Dacă în vis vedeau cânepă uscată, se zicea că se vor mărita cu oameni bătrâni.

SFÂNTUL ILIE. Potrivit tradiţiei, în dimineaţa zilei de Sfântul Ilie, se culegeau plante de leac, în special busuioc, se puneau la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Şi tot de Sfântul Ilie, erau adunate plantele întrebuinţate la vrăji şi farmece.

Femeile duceau în această zi busuioc la biserică, pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl puneau pe foc, iar cenuşa rezultată o foloseau în scopuri terapeutice, atunci când copiii lor făceau bube în gură.

SFÂNTUL ILIE.TRADIŢII ŞI OBICEIURI DE SFÂNTUL ILIE. Ce să nu faci de Sfântul Ilie:

– se spune în popor că diavolii se ascund mai mult în lemnul de carpen, de aceea acest lemn nu este folosit în gospodărie şi e bine să nu se ascundă nimeni sub un carpen, pe vreme de furtună.

– dacă în ziua de Sfântul Ilie este furtună, nu trebuie să se deschidă nici uşile nici geamurile caselor, ca nu cumva să se ascundă vreun diavol ce fuge de furia Sfântului.

– în unele zone din Moldova, se mănâncă grâu nou fiert, cu miere. Dacă grâul nu a fost treierat până în ajunul acestui praznic, femeile îşi pun hainele de sărbătoare şi merg să secere câţiva snopi de grâu pe care apoi îi scutură de boabe, pisează grâul şi îl fierb pentru a-l consuma cu miere.

– în alte zone se mănâncă fructe proaspete, pentru a fi sănătos tot anul ce va urma. Merele nu se consumă decât după ce au fost duse la biserică. Se spune că acela care muşcă din măr înainte de a fi sfinţit va avea parte după moarte numai de mere şi, când va dori să le atingă, vor dispărea. Merele sfinţite vor deveni de aur pe lumea cealaltă, scrie libertatea.ro.

– fetele nemăritate se duc pe ascuns în lanurile de cânepă şi se tăvălesc goale prin rouă. Dacă noaptea vor visa cânepă verde înseamnă că se vor mărita cu băieţi tineri, iar dacă vor visa cânepă uscată se vor mărita cu cineva mai în vârstă.
în dimineaţa acestei zile se culeg plante de leac, în special busuioc, care se pune la uscat în podurile caselor, sub streşini sau în cămări. Tot acum se culeg şi plantele întrebuinţate la vrăji şi farmece.

– se crede că, dacă tună de Sântilie, toate alunele vor seca, iar fructele din livezi vor avea viermi.

– în această zi nu se lucrează de teama pagubelor (trăsnete, ploaie, grindină).

– tot azi se strânge mierea din stupi, se duc fagurii la biserică spre binecuvântare şi se împart de pomană.

SFÂNTUL ILIE. Ca divinitate solară şi meteorologică, Sfântul Ilie provoacă tunete, trăsnete, ploi torenţiale şi incendii, leagă şi dezleagă ploile şi hotărăşte unde şi când să bată grindina.

SFÂNTUL ILIE. Sărbătoarea proorocului Ilie Tesviteanul este şi ziua Aviaţiei Române, acest sfânt fiind considerat, începând din 1913, ocrotitorul şi patronul aviatorilor.

130.000 de români îşi serbează onomastica de Sfântul Ilie.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Kate Middleton, PRIMA apariție după ce a anunțat că a fost diagnosticată cu cancer
Kate Middleton, PRIMA apariție după ce a anunțat că a fost diagnosticată cu cancer
FOTO. Cum a ajuns să arate Ileana Lazariuc, fosta noră a lui Țiriac, la 42 de ani!
FOTO. Cum a ajuns să arate Ileana Lazariuc, fosta noră a lui Țiriac, la 42...
Cât A COSTAT CAVOUL lui Corduneanu! Familia a cheltuit SUTE DE MII DE EURO și a gravat simbolul Jocurilor Olimpice pe el
Cât A COSTAT CAVOUL lui Corduneanu! Familia a cheltuit SUTE DE MII DE EURO și...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Ce religie are Monica Bîrlădeanu. Experiența incredibilă care i-a schimbat viața
Ce religie are Monica Bîrlădeanu. Experiența incredibilă care i-a schimbat viața
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce...
Mișcarea strategică a lui Putin în Marea Neagră. Fotografii din satelit arată unde și-au mutat rușii navele și submarinele
Mișcarea strategică a lui Putin în Marea Neagră. Fotografii din satelit arată unde și-au mutat...
Am fost la ambasada Rusiei să văd „Provocarea”, filmul interzis în România. S-a stricat ceva în spațiu? Nu-i nimic, reparăm cu sârmă
Am fost la ambasada Rusiei să văd „Provocarea”, filmul interzis în România. S-a stricat ceva...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
Ce a făcut Mădălin Paul Păduran cu câteva ore înainte de accident! Dezvăluirile făcute de Narcisa dau totul peste cap: „Dormea la mine…”
Ce a făcut Mădălin Paul Păduran cu câteva ore înainte de accident! Dezvăluirile făcute de...
"Dumnezeu s-o ierte!" De ce a murit, de fapt, Naomi! Acum s-a aflat!
Gabriela Cristea, despre sacrificiile prin care a trecut pentru a ajunge un antreprenor de succes: „Plecam la ora 6:30 și mă întorceam aproape de miezul nopții acasă. Am mâinile atât de muncite.”
Gabriela Cristea, despre sacrificiile prin care a trecut pentru a ajunge un antreprenor de succes:...
El i-a luat locul în clan lui Costel Condureanu! „Stăpânul Moldovei” va di înmormantat regește
El i-a luat locul în clan lui Costel Condureanu! „Stăpânul Moldovei” va di înmormantat regește
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
SWIPE-UL care epuizează bateria iPhone-ului. Mulți utilizatori fac acest gest
SWIPE-UL care epuizează bateria iPhone-ului. Mulți utilizatori fac acest gest
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să...
S-a aflat! Cum a ajuns Cătălin Moroșanu să-i fie naș lui Jador: „Îi cunosc aproape toate iubitele, dar cu ea...”
S-a aflat! Cum a ajuns Cătălin Moroșanu să-i fie naș lui Jador: „Îi cunosc aproape...
Planta care te scapă rapid și definitiv de insecte. Mulți români o au în bucătărie, dar puțini știu la ce este bună
Planta care te scapă rapid și definitiv de insecte. Mulți români o au în bucătărie,...
Stațiunea din România pe care turiștii străini o compară cu Miami. “E mai mică și mai ieftină, sunt prețuri pentru toate buzunarele”
Stațiunea din România pe care turiștii străini o compară cu Miami. “E mai mică și...
Schimbare uriașă în ROMÂNIA. Anunț de la Guvern azi, 20 APRILIE: Am decis foarte clar
Schimbare uriașă în ROMÂNIA. Anunț de la Guvern azi, 20 APRILIE: Am decis foarte clar
Încă o veste bună pentru Florin Dumitrescu, după ce a semnat cu ProTv-ul! Fanii au transmis sute de mesaje de felicitări! El și Cristina sunt în culmea fericirii!
Încă o veste bună pentru Florin Dumitrescu, după ce a semnat cu ProTv-ul! Fanii au...
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele interne
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Decizie pentru toți cei care au TELEFOANE mobile. Ordinul de la UE a devenit deja OBLIGATORIU
Decizie pentru toți cei care au TELEFOANE mobile. Ordinul de la UE a devenit deja...
S-a închis un cunoscut post TV. Nu s-a mai putut face nimic
S-a închis un cunoscut post TV. Nu s-a mai putut face nimic
Circulația mașinilor pe motorină, INTERZISĂ în România, începând cu acastă dată. Decizie drastică a Uniunii Europene
Circulația mașinilor pe motorină, INTERZISĂ în România, începând cu acastă dată. Decizie drastică a Uniunii...
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului...
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
"A scos o canistră şi a turnat pe el". Cine este bărbatul care și-a dat...
”M-am simțit folosită”. Elena Gheorghe, mărturii despre dificultățile din cariera muzicală
”M-am simțit folosită”. Elena Gheorghe, mărturii despre dificultățile din cariera muzicală
Anunțul important pentru românii care au o casă sau un apartament. S-a schimbat legea, ce trebuie să faci dacă închiriezi
Anunțul important pentru românii care au o casă sau un apartament. S-a schimbat legea, ce...
Floarea care își deschide petalele o dată la 10 ani. I se mai spune și “florea-cadavru” din cauza mirosului. Puțini știu de ea
Floarea care își deschide petalele o dată la 10 ani. I se mai spune și...