Tăriceanu nu este de acord cu scrisoarea ANAF către cuplurile proaspăt căsătorite: „Eu am toată simpatia pentru tinerii căsătoriți, nu îmi place sistemul de delațiune”

• Știri
Tăriceanu nu este de acord cu scrisoarea ANAF către cuplurile proaspăt căsătorite: "Eu am toată simpatia pentru tinerii căsătoriți, nu îmi place sistemul de delațiune"

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, spune că nu îi place “sistemul de delaţiune” la care ar fi apelat ANAF, care, potrivit informaţiilor apărute în mass-media, ar fi început să trimită cuplurilor proaspăt căsătorite scrisori prin care să le ceară să comunice sumele pe care le-au plătit prestatorilor de servicii pentru nuntă, transmite Agerpres.

Întrebat despre acest subiect într-o conferinţă de presă susţinută, vineri, la Bistriţa, Tăriceanu a spus că obligaţia declarării veniturilor este a celor care au furnizat acele servicii.

“Eu am toată simpatia pentru toată lumea, şi pentru tinerii căsătoriţi, şi aşa mai departe. Acum, sistemul acesta de delaţiune, ca să îi spun aşa, nu îmi place. Obligaţia, de fapt, revine prestatorului de serviciu, să îşi declare veniturile şi să îşi plătească impozitele, ca să fim foarte clari”, a declarat Tăriceanu.

Amenda, între 2.000-5.000 de lei

ANAF a început să trimită tinerilor căsătoriți solicitări ca aceștia să declare, într-un formular, ce relații economice au avut, în contextul căsătoriei civile și religioase, cu PFA, firme și altele, care le-au furnizat servicii de fotografie, muzică pentru petrecere și spațiul (restaurantul), potrivit informațiilor Profit.ro. Fiscul solicită nume de persoane/firme, numere de telefon, adrese și intermediari. Amenda pentru nerespectarea solicitării Fiscului este de 2.000-5.000 de lei.

De ce este important: Restaurantele și cei care prestează servicii foto/video și formațiile muzicale încasează, de obicei, sume mari de bani la petrecerile organizate cu ocazia căsătoriei. Informațiile sunt solicitate acum de Fisc pentru a verifica situația veniturilor unor persoane sau firme din industria organizării de nunți, domeniu în care se plătesc sume mari de bani, dar de multe ori furnizorii de servicii, cum sunt fotografii sau formațiile, declară parțial sau deloc și, astfel, evită plata taxelor. Inițiativa ANAF de a trimite astfel de cereri de informații este recentă și aplicată generalizat la nivelul țării, nefiind doar un demers punctual, la nivelul AJFP Argeș, de unde provine documentul, potrivit informațiilor Profit.ro.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia