Tatăl Simonei Halep rupe tăcerea! Motivul pentru care antrenorul Darren Cahill și numărul 1 WTA s-au despărțit

Publicat: 02/12/2018 | 22:59

Antrenorul Darren Cahill este istorie pentru Simona Halep! Numărul 1 WTA se antrenează, acum, singură, pentru că antrenorul alături de care a cunoscut cele mai mari performanțe nu mai este lângă ea! Stere Halep, tatăl Simonei, a dezvăluit motivul care a condus la ruptura dintre cei doi.

”Simona e bine, face pregătirile pentru turneu, este bine, a început antrenamentele. Acum este bine. Mulţumim lui Dumnezeu. Deja a devenit obişnuinţă să fie numărul 1 mondial. Al doilea an deja este obişnuinţă şi trăim clipele astea frumoase. Să fie sănătoasă şi să poată participa la toate turneele în 2019”, a declarat Stere Halep pentru Telekom Sport.

”La un moment dat ştiţi cum e, se rupe filmul, într-un fel, dacă a avut probleme. Acum totul e ok, mulţumim pe această cale că a fost alături de noi şi a sprijinit-o foarte mult pe Simona. Momentan nu va avea un nou antrenor. Aşa cum a declarat şi ea”, a mai spus Stere Halep în faţa stadionului de la Ovidiu, după meciul Viitorul – Dinamo, scor 4-1, pe care l-a urmărit.

După accidentarea care a scos-o din circuit, recuperarea Simonei decurge foarte bine. Numărul 1 WTA s-a întors deja pe terenul de tenis în urmă cu câteva zile, deşi se aştepta că nu va reveni până la începutul lunii decembrie. Alături de ea, pe teren, a fost şi Florin Segărceanu, căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României.

Citește și...