Tatăl Valentinei, tânăra găsită fără viață în râul Olt, susține că mama lui Vlad Bălțățeanu și-a protejat fiul: ”L-a acoperit!”

Tatăl Valentinei

Valentina Tănăsie a fost găsită fără viață în râul Olt. Prima ipoteză a polițiștilor este cea a unei crime, iar principalul suspect este chiar iubitul ei, Vlad Bălțățeanu. Tatăl tinerei face noi declarații importante cu privire la acest caz, astfel că, răpus de durere, l-a amenințat pe cel care i-ar fi ucis fiica cu sânge rece. 

Trupul neînsuflețit al Valentinei a fost descoperit într-o valiză, în râul Olt, în jurul prânzului, în data de 22 septembrie. Aceasta avea multiple vânătăi pe corp, iar prima ipoteză a anchetatorilor este cea a unei crime, comisă cel mai probabil chiar de iubitul ei.

Vlad Bălțățeanu ar fi plecat din țară înainte să se afle de tragedie, în Ungaria, fiind ajutat de un prieten, care nu știa ce s-a întâmplat, de fapt. Acum, el este căutat internațional pentru omor. Tatăl tinerei a declarat că dacă l-ar vedea nu i-ar vorbi, ci i-ar plăti cu aceeași monedă. VEZI IMAGINI ÎN GALERIA FOTO

Tatăl Valentinei, tânăra găsită fără viață în râul Olt, l-a amenințat pe principalul suspect

Tatăl Valentinei este ultimul care a văzut-o în viață, înainte să fie ucisă de principalul suspect, iubitul ei. Acesta a mărturisit că dacă l-ar vedea față în față pe Vlad Bălțățeanu nu i-ar vorbi, ci a amenințat că i-ar plăti cu aceeași monedă.

„Nu stau de vorbă cu el, îl omor. Același lucru i-l fac ce i-a făcut el fetei mele, același lucru îi fac și eu. Dacă mi l-ar aduce în față. Ferească Dumnezeu să-l întâlnesc”, a declarat tatăl Valentinei, în fața jurnaliștilor, potrivit observatornews.ro.

Mai mult decât atât, bărbatul este de părere că mama principalului suspect l-ar fi protejat. El este convins că cea care i-a dat viață lui Vlad a știut de fapta pe care ar fi comis-o fiul ei.

„Vreo 5 minute, 3-4-5 minute a intrat în curte. Când eu am chemat-o afară, când i-am cerut numărul lui de telefon, a intrat în curte și după aceea s-a reîntors. El era deja a plecat, dar maică-sa, maică-sa l-a acoperit. Maică-sa l-a acoperit”, a mai adăugat el.

Valentina și iubitul ei, Vlad/ sursa foto: social media

Valentina și iubitul ei, Vlad/ sursa foto: social media

Bunuri dispărute din locuința tinerei

Totodată, tatăl victimei susține că din locuința ei ar fi dispărut acte și bunuri, inclusiv telefonul ei. Acesta crede că mobilul se află în continuare la principalul suspect.

„I s-au furat actele, i s-au furat banii, i s-a furat aurul, i s-a furat telefonul. Telefonul probabil că l-a luat…Ce să mai spun dacă am auzit că pe fosta soție vrea să omoare? Probabil că i-a luat telefonul că are adresa pe telefon. Nu știu unde stă, dar el probabil că poate să ajungă acolo. Pe traseu”, a spus tatăl tinerei.

În plus, bărbatul a fost întrebat despre trecutul partenerului fiicei sale, iar el a precizat că nu i s-au spus prea multe despre violența pe care a îndurat-o tânăra.

„Nu mi-a spus, nu știu nimic, n-a vorbit nimic. Când am întrebat-o, nu a vrut să-mi spună. Când a venit, bă, tati, mama ta, mi-a zis că ăsta te-a bătut și că ăsta te bate. Mi-a zis: Nu, tati, mi-a dat odată o palmă că… Mi-a zis că de ce i-am dat la unul urmărire pe Instagram. Sau că i-a acceptat la cineva cererea pe Instagram. Și i-am spus, bă, tati, nu e frumos. Bărbații care iubesc sunt geloși. Nu e bine”, a explicat el.

Chiar și așa, părintele îndurerat este de părere că fiica lui a fost într-o relație toxică și că nu exista iubire de nicio parte. De asemenea, tatăl acesteia este de părere că Valentina se temea de individ.

„Să cred în iubire? Asta nu e iubire. Nici din partea ei, nici din partea lui. Ori că era speriată de el. Eu nu cred că stai cu cineva din iubire. După iubirea, când vezi că omul ala te bate, să-ți dea în cap, să-ți dea la coaste. Nu știu cum poți să iubești așa ceva. Nu ai cum să iubești. Nu știu care erau motivele”, a conchis bărbatul.

VEZI ȘI: Unde a fost găsită mașina lui Vlad, suspectul în cazul Valentinei. Bărbatul este dat în urmărire

Filmului crimei din Vâlcea i se adaugă noi detalii. Traseul lui Vlad după ce Valentina a murit

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

La 81 de ani, arată senzațional! Actrița din „Blade Runner” a stârnit un val de reacții cu o fotografie în costum de baie: „Ireală!”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
La 81 de ani, arată senzațional! Actrița din „Blade Runner” a stârnit un val de reacții cu o fotografie în costum de baie: „Ireală!”
Alexandru Țiriac a pus ochii pe minunea chinezească de 3.000.000 de euro, care a depășit 500 km/h
Prosport.ro
Alexandru Țiriac a pus ochii pe minunea chinezească de 3.000.000 de euro, care a depășit 500 km/h
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Click.ro
Mariana Mihuț a împlinit 84 de ani! Fermecat de frumusețea ei, Victor Rebengiuc a divorțat de prima soție: „Ne-am iubit mult!”
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Ofertă Lidl: aparat Silvercrest pentru iaurt redus cu 25% prin aplicație
go4it.ro
Ofertă Lidl: aparat Silvercrest pentru iaurt redus cu 25% prin aplicație
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
George Simion anunță în exclusivitate pentru Gândul ce pregătește AUR pentru mitingul de susținere a lui Călin Georgescu. Liderul AUR dezminte că a invitat la protest reprezentanți ai AfD, „dar e posibil să vină și ei”
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!