Tenis » Jaquelina Cristian a câstigat duelul 100% românesc și s-a calificat în semifinalele de la Istanbul!

Tenis » Jaquelina Cristian a câstigat duelul 100% românesc și s-a calificat în semifinalele de la Istanbul!
tenis zgura

În cadrul zilei de ieri a avut loc duelul de tenis 100% românesc din sferturile de finală ale turneului ITF W25 de la Istanbul, dintre Jaqueline Adina Cristian și Gabriela Elena Ruse. Prima dintre acestea a avut câstigat de cauză și și-a asigurat un “bilet” către faza semifinalelor.

Desfășurarea partidei Cristian – Ruse

Jaqueline Adina Cristian, aflată pe poziția cu numărul 169 în ierarhia WTA, a dominat cu autoritate întregul duel. În primul act, aceasta s-a impus cu 6-1, Gabriela Elena Ruse nearătând pentru nici un moment că ar putea să-i pună probleme lui Jaque. În actul secund, Jaqueline a “lăsat-o mai moale” și a cedat 4 game-uri. Totuși, victoria finală, 6-1, 6-4, a fost una cât se poate de categorică.

În faza următoare a competiției, Jaquelina Adina Cristian va avea o misiune extrem de dificilă. Aceasta o va întâlni pe prima favorită a competiției, estona Kaia Kanepi, aflată pe locul 105 în clasamentul mondial. Duelul dintre cele două va avea loc astăzi, de la ora 11:00.

În altă ordine de idei, Jaquelina Adina Cristian și Gabriela Elena Ruse, au făcut ieri pereche în proba de dublu, unde le-au întâlnit pe Grammatikopoulou și Jani. Româncele s-au impus cu 3-6, 6-3, 10-6, calificându-se în parea finală de la Istanbul.

Duelul din finala probei de dublu este programat astăzi, de la ora 15:00. Cele două roâmnce le vor întâlni pe Lumsden și Sezer.

Programul zilei în proba de simplu de la Istanbul

11:00: Kanepi – Cristian;
13:00: Jones – Zvonareva.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Michael Douglas neagă dependența de sex, dar recunoaște o nouă aventură extraconjugală: „M-am îndrăgostit nebunește!”
Click.ro
Michael Douglas neagă dependența de sex, dar recunoaște o nouă aventură extraconjugală: „M-am îndrăgostit nebunește!”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Senatoarea Victoria Stoiciu a depus un proiect de lege prin care se dezincriminează consumul de droguri. Importul și fabricarea de stupefiante vor fi sancționate cu o banală amendă. Proiectul e susținut de Cristian Ghinea (USR) și Daniel Fenechiu (PNL)
Gandul.ro

Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea