Top 15 cele mai frumoase locuri de vizitat in România!

Delta Dunării

Fie că ai ajuns sau nu în deltă, imaginea pelicanilor care îşi duc nestingheriţi traiul şi a nuferilor plutind mândrii pe întinderea apei îţi răsfaţă cu siguranţă imaginaţia. O plimbare de câteva ore în leagănul valurilor de pe braţele Dunării este fix picătura de apă care atinge nisipul deşertului unu suflet citadin, prea adesea epuizat de privaţiunile spirituale impuse de un oraş sufocant. Dacă te gândeşti că traseul de cinci ore pe canalele marelui fluviu este prea mult, îţi promitem că la finalul acestuia îţi vei fi dorit să se termine abia o dată cu concediul. Să nu te mire dacă te vei trezi întrebându-te cum de acel univers sălbatic şi clădirile de birouri pot aparţine aceleiaşi lumi. Iar dacă la întoarcerea din plimbarea lacustră vei fi îmbiat cu bucate specifice bucătăriei lipoveneşti sau dacă vreun cu peşte proaspăt cules din Dunăre şi gătit pe un pat de legume ţi se va perinda pe sub nas, să nu te împotriveşti. Felul de a găti al lipovenilor este la fel de unic şi autentic ca şi locul unde s-au născut.

Transfăgărăşan

Curbele impresionante ale Transfăgărăşeanului, idealul oricărui şofer, i-au dus vestea acestui şerpuitor departe de graniţele româneşti. Poate datorită curajului său de a înfrunta fără teamă înalţii Munţi ai Făgăraşului şi a uni Muntenia cu Transilvania. Este un drum sălbatic, în ciuda cuceririi de către om, unde forma muntoasă abruptă se îmbină armonios cu şoseaua, iar valea propune peisaje de rămas în suflet. Muntele aleargă la vale, însă tu te poţi opri seren pe marginea drumului pentru a admira plenitudinea. Şi aerul dulce de munte.

Sighişoara

Poate că Evul Mediu a fost acuzat de multe, ba chiar numit ”Epoca întunecată”, dar noi ştim că am rămas cu destule comori de pe urma lui. Sighişoara este una dintre ele pentru că nu fără motiv această cetate medievală, înţesată de turnuri, a purtat cu titlul de ”perla Transilvaniei”. Aflată pe malul Târnavei Mari, mai are astăzi doar 9 din cele 14 Turnuri ale meşteşugarilor, dar noi nu ne-am face griji că asta ne lasă fără suficiente obiective istorice cu care să ne umplem sejurul. Dacă nu ai ajuns încă să vezi Sighişoara, prima impresie va fi aceea că ai fost teleportat într-o poveste desprinsă din Evul Mediu şi că, din moment în moment, un cavaler călare îmbrăcat în armură de oţel îţi poate tăia calea. Senzaţia va căpăta tot mai multă putere pe măsură ce vei căuta să vizitezi Turnul cu Ceas, considerat principalul obiectiv turistic care adăposteşte, printre altele, Sala Armelor şi Camera de Tortură. Vei afla că aceasta este una dintre cetăţile în care, cu sute de ani în urmă, femei erau arse pe rug sub acuzaţia de vrăjitorie, tâlharilor li se tăia mâna, iar nelegiuiţii erau batjocoriţi de către mulţime în Piaţa Centrală.

Cascada Bigăr

La terminarea celei de-a şasea zi, imediat după facerea lumii şi înainte de a se bucura de binemerită zi de odihnă, Creatorul şi-a amintit de săculeţul lui cu minuni. L-a luat cu grijă de pe un raft prăfuit, a scos dinăuntru un pumn şi a presărat cu grijă conţinutul din loc în loc, pe toată suprafaţa lumii. Una dintre acestea a nimerit la un pas de Paralela 45, în judeţul Caraş-Severin, iar oamenii au numit-o Cascada Bigăr. Se aude că, milioane de ani mai târziu, prin 2013, cascada ar fi ajuns pe locul I într-un oarecare top internaţional al cascadelor unice în lume, dar ăsta este doar un zvon. Se mai spune că albastrul izvorului te face să crezi că acolo a căzut cerul, iar curgerea de apă peste stânca acoperită de muşchi pare un voal de mireasă. Dar nu trebuie să iei nimic de-a bună fără să vezi cu ochii tăi.

Sibiu

Poate că la nasul turistic al Sibiului nu mai ajungi cu una cu două de când a fost declarat capitală europeană, dar cine a fost acolo ştie că motive sunt pentru ambele (şi pentru titlul ce i se dat, şi pentru ridicarea nasului). Totul pare minimalist, modest, dar în acelaşi timp de o fineţe grăitoare, iar frumoasele sale străzile pietruite se încăpăţânează să evoce cu orice preţ perioada dominării habsburgice, E ceva în aerul sibian care păstrează istoria tumultoasă şi, în ciuda liniştii, pare că cel mai mic strănut ar putea dezlănţui furtuna.

Cimitirul Vesel de la Săpânţa

Când ai ieşit ultima oară zâmbind dintr-un cimitir? (…fără să consideri că ai suferi de anomalii neurologice care te plasează alături de criminalii în serie.) Dacă vizitarea unui cimitir nu ţi-a transmis niciodată bună dispoziţie, merită să ajungi până hăt la graniţa de nord cu Ucraina, în satul care a învăţat să sfideze moartea şi să o privească cu veselia tipică omului rustic. Locul este o adevărată manifestare a artei, o imagine total opusă peisajului sumbru la care te aştepţi când intri într-un cimitir. Este presărat cu cruci de mormânt pictate în culori vesele ce conţin scene ilustrative din viaţa celor trecuţi în nefiinţă. Defuncţii sunt reprezentaţi caricatural după meseria pe care o aveau (tăietor de lemne, agricultor, cizmar etc), activitatea cărora îi dedicau cea mai mare parte a timpului (frământarea pâinii, ţesutul) sau în funcţie de scena morţii. Sub fiecare sculptură vei găsi câte un epitaf alcătuit cu dibăcie (şi ironie), câteva versuri care povestesc moartea celui care se odihneşte acolo şi, de multe ori, o ilustrare hazlie a viciilor acestuia din timpul vieţii.

Complexul Harmonie

Dacă atunci când erai mic ţi-ai dorit o căsuţă în copac ca cele din filmele americane, dar nu ai avut-o, acum e momentul să îţi oferi un weeekned într-o căsuţă din copac de adulţi (if you know what I mean). Pe dinafară: căsuţe suspendate, contruite din lemn bătrân, acoperite de perdele de frunze şi îmbrăţişate de crengile care le înconjoară. Pe dinăuntru: cadrul romantic decorat cu şemineu, jacuzzi sau cu cadă de baie ruptă din stilul de viaţă aristocratic al secolului XVIII, vedere spre peisajul de munte, lumânări presărate din loc în loc, atât de idilic… Nici nu pot să nu ma gândesc la poezia care ar fi ieşit de sub penelul lui Eminescu dacă ar fi petrecut, fie şi numai o noapte în prea-contemporana căsuţă din copac, în compania muzei sale blonde.

Roşia Montană

Cum? Ce spui? Ai susţinut, fie şi numai cu gândul, protestul din 2013, dar nu ai ajuns încă să vizitezi Roşia Montană? Află atunci că salvarea Roşiei Montane nu s-a oprit o dată cu nominalizarea acesteia pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO şi încetarea exploatării aurului. Ca urmare a acestui lucru, în prezent, zona se află în declin economic, iar locuitorii acesteia duc o luptă grea pentru dezvoltarea altor industrii locale care să le asigure traiul. Ca să nu mai vorbim despre dezbinarea comunităţii locale care a survenit în urma evenimentelor din 2013. Deşi tineri ambiţiosi se luptă pentru scoaterea Roşiei Montane din blocajul economic în care se află, se preconizează că dezvoltarea turismului local este cel mai eficient înlocuitor al exploatării minelor de aur. Şi să nu crezi că, după o vacanţă petrecută la faţa locului, doar localnicii vor avea de câştigat; deşi vei fi nevoit să laşi aurul la locul lui, vei pleca mai bogat spiritual după vizitarea superbelor galerii romane săpate cu dalta şi cu mâinile libere, după drumeţiile pe care le poţi face până la Piatra Corbului sau Piatra Despicată sau pur si simplu trăind pentru câteva zile alături de populaţia locului.

">Salina Turda

 

">La 30 de kilometri de Cluj şi la câteva sute de metri sub pământ, Salina Turda se înfăţişează ochiului turistic ca o lume subterană, rece de doar 10 grade Celsius, unde natura şi omul au lucrat cot la cot, cu sârguinţă, pentru a îi pune la dispoziţie un mic oraş de sare. Locul de unde acest zăcământ natural se extrăgea încă de pe vremea romanilor este, în prezent, nu doar o oază de sănătate balneară, ci şi o mini-bază de agrement lumina elegant cu teren de sport, amfiteatru, loc de joacă pentru copii, muzeu natural, lac natural care îţi permite o plimbare cu barca şi altele. Şi pentru ca vacanţa ta să-şi aibă doza de răsfăţ frivol al simţurilor. de curând, salina a deschis propria unitate de cazare dotată cu un centru SPA.

Cazanele Dunării – Dubova

E dimineaţă şi te-ai trezit. Primul gând care încolţeşte este că, după tot drumul lung şi obositor care te-a adus aseară aici, la intrarea Dunării în ţară, vrei să fii răsplătit; vrei ca Dunărea să îţi dea înapoi din efortul pe care l-ai făcut venind până aici ca să o vezi într-una din cele mai glorioase posturi. Te ridici din pat şi deschizi somnoros geamul, ieşi pe balcon şi timpul se opreşte. Strălucirea apei în soarele dimineţii îţi ia privirea, iar muntele de la malul din faţa ta pare că se dă cu smerenie din calea prea-mândrului fluviu. Chiar eşti aici: la malul Dunării, privind în faţă pământul sârbesc, înconjurat de atâta linişte de parcă te afli la începutul lumii. La Clisura Dunării totul e lirism şi măreţie, poezie şi glorie; mai impunătoare decât statuia lui Decebal este doar curgerea grăbită a Dunării care, fără pic de sfială, da la o parte munţii din calea ei pentru a ajunge acolo unde soarta i-a dat să ajungă: în mare. Aşa am descrie noi primele minute de la vederea Dunării în această ipostază a ei. Dacă vrei să îţi satisfaci încă şi mai mult poftele sufletului nu ai decât să recurgi la o plimbare de aproape 2 ore cu vaporaşul.

Cetatea Alba Iulia

Dacă Transilvania respiră istorie prin fiecare lespede a sa, atunci Cetatea Alba Carolina este exact capitolul dedicat dominaţiei habsburgice în ţara noastră. Bunăvoinţa autorităţilor implicate în restaurarea acestei bijuterii arhitecturale o transformă într-o adevărată maşină a timpului. Dacă directorul general UNESCO, ambasadorul Marii Britanii şi alte personalităţi importante au fost impresionate de această faimoasă cetate chiar înainte de reconstrucţia acesteia, cu siguranţă nu vei bate drumul până acolo degeaba. Iar când vorbim despre restaurare ne referim la nişte sume de care stau agăţate muulte zerouri şi putem să ne dăm cuvântul că niciun bănuţ nu a fost cheltuit degeaba.

Castelul Peleş

Ştim că nu ne-ai fi iertat dacă am fi omis simbolul regalităţii româneşti şi mai ştim că l-ai vizitat cu siguranţă într-o excursie cu clasa sau într-un grup organizat de la facultate. Dar dacă au trecut cel puţin 3 ani de când l-ai văzut ultima oară, trebuie să îţi reîmprospătezi amintirile, mai ales pentru faptul că îl poţi vizita şi de 50 de ori şi tot vei rămâne impresionat de opulenţa fiecăreia dintre cele 160 de camere. Nu are cum să nu te copleşească felul în care absolut toate detaliile (de la fiecare colţişor de mobilier până la firele de aur din ţesături) sunt gândite sub tutela celei mai migăloase măiestrii artistice. Cuvintele sunt de prisos în faţa unei asemenea comori regale.

Calea Victoriei

Se cerea să includem lista cu un loc aparţinând capitalei şi ce altul mai potrivit decât artera principală a anilor săi de glorie, coloana sa vertebrală, bulevardul contrastelor, fostul Pod al Mogoşoaiei (după vechiul nume)?! Este greu de ignorat sentimentul care te încearcă atunci când iei la pas această Calea Victoriei; e ceva în anatomia sa care te sfidează, îţi impune respect şi te încântă în acelaşi timp. Calea Victoriei pare să aibă tot: istorie şi cultură încapsulate în deloc puţinele clădiri cu arhitectura sfidătoare – Muzeul de Istorie, Sediul CEC, Cercul Militar National, Ateneul Român, Palatul Cantacuzino (ca să menţionăm doar câteva) – magazine ale brandurilor de lux, artă contemporană în frecventele galerii şi expoziţii, hipstărime cât cuprinde (a se vedea localurile chic şi tinerii frumoşi care traversează vechiul bulevard la orice oră), pistă de biciclete (asta da raritate), viaţă de noapte, grădini de vară, teatre, cinematografe, restaurante, hoteluri de lux, parcuri… Şi te mai întrebi de ce am ales Calea Victoriei?

Mocăniţa de pe Valea Vaserului

De luni până sâmbătă, din mai şi până în octombrie, de 84 de ani, locomotiva Mocăniţa străbate aceeaşi 21,6 kilometri între Vişeu şi Paltin pentru a transporta lemne şi pentru a încânta turişti. Ultima locomotivă cu aburi din lume o ia din loc la 9 dimineaţa, te poartă prin plaiuri mureşene unde natura abia a fost atinsă de mâna omului şi te aduce înapoi abia la la 3 după masă. Dacă vrei să te bucuri cât cuprinde de drumul asta, îţi trebuie musai o companie pe măsură, fie ea şi compania unei cărţi de suflet.

Podul lui Dumnezeu

Nuanţe de verde – vernil, verde praz, verde smarald, verde electric, verde oliv, verde kaki -, forme săpate în calcar, tradiţii îmbrăcate în ie albă cusute cu fir roş şi legende. Legende spuse din generaţie în generaţie, poveşti care îmbracă locul în şi mai mult farmec. La Ponoare se află singurul pod din lume peste care se circulă deşi omul nu şi-a băgat nasul mai departe decât să asfalteze. La o aruncătură de băţ mai încolo vei vedea lacul Zăton (sau lacul Diavolului). De ce Diavolului? Pentru că se spune că nu a fost populat de niciun peşte niciodată, dar ca aici au murit oameni înecaţi. De ce ”Podul lui Dumnezeu”? Pentru că, deşi au avut loc câteva accidente, toată lumea a scăpat cu viaţă. Legenda spune că aici Dumnezeu a învins Diavolul, l-a alungat din peştera unde îşi făcea veacul, iar acesta s-a agăţat cu unghiile de stânca ce acum îi poartă numele; semnele încă se mai vad, iar oamenii le-au numit lapiezuri.