Tragedie la o școală din Botoșani. Un angajat a murit sub privirile colegului său

Tragedie la o școală din Botoșani. Un angajat a murit sub privirile colegului său
Tragedie în Botoșani. Sursă foto: Captură Observator

Tragedie în Botoșani, acolo unde a avut loc un incident dramatic la o școală din localitatea Costești. Un bărbat în vârstă de 57 de ani și-a pierdut viața chiar în curtea instituției. Acesta era angajat al școlii de mai mulți ani ca fochist și, cel mai probabil, a suferit un infarct. 

Bărbatul se afla la muncă și transporta o roabă cu lemne atunci când, brusc, s-a prăbușit la pământ. Tragedia s-a petrecut sub ochii unui coleg, care a sunat imediat la 112 și a încercat să îi acorde primul ajutor, însă fără succes. Medicii ajunși la fața locului au efectuat manevre de resuscitare timp de zeci de minute, dar nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. 

„Nu era luat în evidenţă cu boli sau altceva. Pur şi simplu a venit un domn şi l-a văzut că ducea roaba de lemne şi după aia a picat”, a declarat Simona Pușcașu, directoarea școlii, potrivit observatornews.ro.

CITEȘTE ȘI: Accident dezastruos! 30 de persoane au murit, după ce un autocar s-a prăbușit într-o râpă. Cum s-a întâmplat totul

Tragedie la o școală din Botoșani

Martorii spun că bărbatul nu se plânsese niciodată de probleme de sănătate și că părea într-o stare bună înainte de incident. Cu toate acestea, momentul în care s-a prăbușit a fost unul șocant pentru cei prezenți. 

„I s-a făcut rău. Ducea două bucăţi de lemne, le ducea cu roaba şi cu acele două bucăţi a căzut jos”, a povestit un coleg de muncă.

Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, unde urmează să fie efectuată autopsia pentru a stabili cauza exactă a decesului. Între timp, poliția a deschis o anchetă pentru a clarifica circumstanțele tragediei. 

„Am anunţat pe toată lumea, respectăm procedura. Urmează să se mai facă adrese scrise”, a mai spus Simona Pușcașu.

Comunitatea locală este în stare de șoc, iar colegii bărbatului sunt profund marcați de pierderea suferită. 

CITEȘTE ȘI: Un bărbat din Galați a murit după ce a rămas prins sub un perete. Elicopterul SMURD nu a putut ajunge la el din cauza vremii

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!