Trei copii din Botoșani, operați de urgență după ce au ajuns la spital cu perforații la nivelul intestinului: “Acești magneți sunt foarte puternici”. Semnalul de alarmă tras de medici

Trei copii din Botoșani, operați de urgență după ce au ajuns la spital cu perforații la nivelul intestinului: “Acești magneți sunt foarte puternici”. Semnalul de alarmă tras de medici

Două fetițe și un băiețel, cu vârste cuprinse între 2 și 4 ani, au fost ajuns la spital perforații la nivelul intestinului subțire, după ce au înghițit mai multe bile magnetice. La scurt timp după ce au ajuns pe mâinile cadrelor medicale, micuții au fost băgați în sala de operații și, din fericire, acum, ei se află în afara oricărui pericol. În urma acestor cazuri, doctorii din Botoșanu au tras un nou semnal de alarmă în rândul părinților.

Trei copii din Botoșani, la spital cu perforații la nivelul intestinului subțire

Părinții a trei copii au trecut prin momente cumplite, după ce și-au dat seama că aceștia au înghițit câteva bile magnetice. Disperați, ei s-au prezentat la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență “Mavromati” Botoșani.

“Acești magneți sunt foarte puternici, iar ingestia lor poate duce la probleme gastrointestinale grave. Odată înghițiți sunt atrași unul spre altul chiar dacă se găsesc în secțiuni diferite ale tubului digestiv. O ansă intestinală prinsă între acești magneți se poate perfora ducând la tratament chirurgical de urgență.

(…) s-au prezentat trei cazuri, două fete și un băiat, cu vârste cuprinse între 2 și 4 ani. Aceștia au suferit perforații la nivelul intestinului subțire și au necesitat intervenții pentru îndepărtarea porțiunii de intestin afectate”, a declarat dr. Adriana Constantineanu pentru jurnaliștii de la botosaneanul.ro.

Vezi și: Alexandru Arșinel a scăpat de COVID-19. Maestrul s-a externat de la “Matei Balș”

Specializată în chirurgie pediatrică, doctorița a atras atenția asupra pericolului din spatele jucăriilor cu magnet. Acestea îi pot distra pe cei mici și pot fi fascinați de multitudinea de culori vii care îi duce cu gândul la bomboane, înghițindu-le. Din acest motiv este bine să nu-i lăsați pe prichindei să se joace singuri cu aceste obiecte și nu numai… cu jucării de mic dimensiuni. În plus, pe ambalajul fiecărei jucării este menționată vârsta copiilor cărora le este recomandată.

Citește și: O tânără din Iași a încercat să își ia viața, după ce a fost obligată să întrețină relații sexuale cu 15 bărbați

Medicii din cadrul Secției de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență “Mavromati” Botoșani au constatat că numărul celor mici care sunt internați în spital din această cauză se menține crescut și în acest an. O parte dintre ei au fost transferați, în stare critică, la spitalele de specialitate din Iași sau București, potrivit sursei citate mai sus. În cursul anului trecut, 251 copii din județul Botoșani au ajuns la spital după ce s-au jucat cu obiecte mici și le-au înghițit sau le-au băgat în nas.

Sursa foto: Facebook & botosaneanul.ro

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ce spune Andreea Tonciu despre divorțul de Daniel Niculescu, după 12 ani de relație: „Ne mai certăm”
Click.ro
Ce spune Andreea Tonciu despre divorțul de Daniel Niculescu, după 12 ani de relație: „Ne mai certăm”
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
Promotor.ro
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
George Simion anunță că protestul AUR din weekend va avea loc în orice circumstanțe. Președintele AUR acuză campanii de intimidare: „Sistemului îi e frică de vocea poporului”
Gandul.ro
George Simion anunță că protestul AUR din weekend va avea loc în orice circumstanțe. Președintele AUR acuză campanii de intimidare: „Sistemului îi e frică de vocea poporului”
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă