Tzancă Uraganu a părăsit-o pe Marymar după postarea bizară cu Lambada? Cum s-a dat de gol

Se pare că Tzancă Uraganu a ales, într-un final, între mama la copii și pofta inimii. După postarea bizară pe care a făcut-o pe o rețea de socializare, manelistul i-ar fi dat papucii lui Marymar. Cum s-a dat de gol, de fapt?

Tzancă Uragnau este considerat unul dintre cei mai controversați bărbați din România. Manelistul își permite să ducă o viață dublă, atât cu Lambada, soția oficială, cât și cu Marymar, femeia care l-a făcut tată pentru a patra oară. Ambele relații sunt cât se poate de asumate, însă cântărețul ar fi ajuns într-un impas.

Te-ar putea interesa: Tzancă nu mai e ”uragan”! Amenințat că îi vor fi tăiate gazele pentru neplata facturilor. Cum a reacționat

Mai formează sau nu Tzacă Uraganu o relație cu Marymar?

Viața sentimentală a lui Tzancă Uraganu a fost aproape tot timpul subiect de bârfă. Manelistul are patru copii, două fete și doi băieți și nu mai este un secret faptul că are o viață dublă. Lambada este prima soție și femeia care l-a făcut tată pentru prima dată. În prezent, cei doi au împreună trei copii, doi băieți și o fată. În toți acești ani, pe fir a intervenit și Alina Marymar, femeia care l-a făcut tată pentru a patra oară. Cei doi nu se feresc, se afișează peste tot împreună și sunt părinții unei fetițe pe nume Anastasia.

Recent, cu ocazia zilei de 8 Martie, Tzancă Uraganu a uimit audiența cu o postare inedită pe o rețea de socializare. Pe Facebook, manelistul a încărcat două fotografii cu cele două femei din viața lui, Lambada și Marymar, și le-a urat un sincer ”la mulți ani”, ceva mai special, urare care a stârnit un val reacții și controverse: ”Ne uităm și nu judecăm! La mulți ani mamelor”, a fost mesajul artistului.

sursă foto: Facebook

Coincidență sau nu, la câteva zile distanță, Tzancă Uraganu și-a luat fanii prin surprindere și  a șters toate pozele în care apare cu  Marymar de pe contul său personal de Instagram. Mișcarea acestuia a stârnit un val de reacții pe social media, deschizând un lung șir de speculații privind o posibilă despărțire între el și brunetă. Nu același lucru se poate spune și despre Marymar, care încă mai are fotografii pe pagina sa de Instagram în care apare alături de manelist- vezi GALERIA FOTO.

Te-ar putea interesa: Ea e presupusa amantă care-l vinde pe Tzancă Uraganu pe 50 €! Pe manelist nu vor să-l împartă doar Marymar și Lambada!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pretenții a avut Bunica pentru filmările cu Mircea Bravo la noul film „Băiat de milioane”. Actorul spune ce s-a întâmplat în realitate
Click.ro
Ce pretenții a avut Bunica pentru filmările cu Mircea Bravo la noul film „Băiat de milioane”. Actorul spune ce s-a întâmplat în realitate
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Digi 24
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
Promotor.ro
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
go4it.ro
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Explozie de fericire în rândul susținătorilor la auzul veștii că Georgescu va fi eliberat. Sute de persoane sunt în fața Tribunalului București
Gandul.ro
Explozie de fericire în rândul susținătorilor la auzul veștii că Georgescu va fi eliberat. Sute de persoane sunt în fața Tribunalului București
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util