Ultima oră: medicii de la Elias au făcut anunțul despre starea lui Mario Iorgulescu! Vestea primită de familia tânărului

Publicat: 09/09/2019 | 11:00

Evoluția lui Mario Iorgulescu – internat în Spitalul Elias cu diagnosticul de politraumatism în urma accidentului rutier de duminică – este lent favorabilă. Tânărul este conștient, rămânând conectat la aparatele de ventilație mecanică, anunță medicii de la unitatea spitalicească.

Medicii au transmis că evoluția pacientului este ”lent favorabilă”, însă acesta nu a depășit ”zona riscului vital”, fiind supravegheat permanent la secția de terapie intensivă.

“Evoluția pacientului Mario Iorgulescu, internat în spitalul Elias cu diagnosticul de Politraumatism prin accident rutier, este lent favorabilă. El este conștient, rămânând conectat la aparatele de ventilație mecanică. Se apreciază că deocamdată nu a depășit zona riscului vital și continuă să necesite îngrijiri de terapie intensivă”, potrivit unui comunicat de presă al managerului Spitalului Elias, Mugur Ardelean.

Mario Iorgulescu a pierdut controlul asupra volanului

Mario Iorgulescu a fost internat duminică în Spitalul Elias din Capitală, în urma unui accident grav produs la ieșirea din București, în urma căruia celălalt șofer a murit.

Fiul președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, care se deplasa duminică dimineață cu un autoturism marca Aston Martin pe Șoseaua Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanța, a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe contrasens și s-a izbit de un alt autovehicul condus de un bărbat tot în vârstă de 24 ani, care a murit pe loc, au explicat surse din Poliție pentru mediafax.ro.

Citește și...