Ultimele cuvinte ale medicului Ștefania Szabo. Tânăra de 37 de ani a avut probleme vizibile în exprimare

Ultimele cuvinte ale medicului Ștefania Szabo /Foto: Facebook

Este doliu în Buzău. Ștefania Szabo, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Buzău, a fost găsită moartă în această dimineață. Nimic nu a prevestit tragedia. Femeia s-a stins din viață la vârsta de 37 de ani. Cu doar o zi înainte să moară, Ștefania a participat la o conferință cu presa, la finalul căreia a ținut un discurs în fața jurnaliștilor.

În data de 28 octombrie, la ora 6 dimineața, Ștefania Szabo a fost găsită fără viață în Camera de Gardă. Mai avea doar 2 ore până ieșea din gardă, dar nu a mai apucat să plece acasă. Colegilor de pe secție le-a atras atenția faptul că alarma de la telefonul Ștefaniei suna încontinuu, așa că unul dintre ei a intrat în camera în care aceasta se afla să vadă ce se întâmplă.

„Pentru că alarma îi suna încontinuu, un angajat al secției ar fi intrat să vadă ce se întâmplă, moment în care a găsit-o fără viață”, a povestit managerul spitalului.

Ultimele cuvinte ale medicului Ștefania Szabo

Nimic nu a prevestit tragedia. Luni, cu doar o zi înainte să moară, Ștefania Szabo a fost prezentă la inaugurarea extinderii secției de pneumologie a Spitalului Județean de Urgență Buzău. În imaginile surprinse în cadrul evenimentului, se observă că femeia era într-o formă bună, pozitivă și părea sănătoasă.

Acesta a apărut cu zâmbetul pe buze, iar la finalul evenimentului, când oficialii au răspuns întrebărilor jurnaliștilor prezenți, Ștefania Szabo a fost cea care a prezentat punctul de vedere al Spitalului Județean referitor la recentele acuzații, în cazul bebelușului de două luni (mămica a acuzat echipa de la Pediatrie Buzău).

Ștefania Szabo a abordat subiectul cu profesionalism și chiar a fost îngăduitoare cu jurnaliștii, care nu erau încă pregătiți să înregistreze răspunsul. A trecut peste micul incident cu zâmbetul pe buze. Totuși, părea că femeia avea mici probleme de concentrare și se mai încurca în răspunsul oferit. Poate de la emoții, poate de la oboseală, medicul făcea mici pauze în discurs. Cert este că nimeni nu se aștepta ca, la doar câteva ore diferență, aceasta să se stingă din viața.

„Aici pot să vă răspund eu. Conducerea Spitalului Județean a avut astăzi o discuție cu toți medicii din secția de Pediatrie. Noi am dat un comunicat de presă inclusiv sâmbătă, în momentul în care a apărut acea postare pe Facebook. Țin să menționez că, pe secție, mămica nu a fost recalcitrantă, nu au existat discuții cu personalul medical, nu a avut anumite revendicări. Nu s-a întâmplat nimic.

Timpii de așteptare au fost chiar foarte mici. Pacienta a fost internată la o oră de la prezentare. I s-au administrat tratamente antialergice, antipiretice și s-a inițiat și tratament cu antibiotic de spectru larg.

Urma ca în ziua cealaltă, în momentul în care pacienta era afebrilă, să facă consultul de neurologie pediatrică la București. Știe toată lumea, la noi în Buzău nu există neurologie pediatrică și atunci s-a solicitat un consult la București, care a fost acceptat. De aceea a și trebuit să așteptăm acel moment al consultului. Transferul pacientului nu se impunea pentru că nu a fost în niciun moment un pacient instabil hemodinamic care să desatureze, care să necesite terapie intensivă nici la noi, nici la București”, a declarat Ștefania Szabo.

Pentru moment, nu se cunosc cauzele exacte ale decesului. Medicul chirurg urma un tratament cardiac ușor, dar managerul precizează că se confrunta în ultima perioadă cu oboseală accentuată. Făcea cel puțin șapte gărzi lunar, pe lângă activitatea din secție și cea administrativă.

Cauza morții medicului Ștefania Szabo, găsită fără viață în Spitalul de Urgență Buzău. Prima ipoteză plauzibilă

Incidentul care a marcat-o pe Ștefania Szabo, medicul găsit mort în Spitalul de Urgență Buzău. A fost atacată de un coleg, în timpul unei operații

Foto: Facebook

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Alexandru Ciucu și-ar dori să petreacă mai mult timp cu fetele lui: „E un subiect sensibil”. Ce ajutor și-a luat? „Ne mai ciondănim la teme”
Click.ro
Alexandru Ciucu și-ar dori să petreacă mai mult timp cu fetele lui: „E un subiect sensibil”. Ce ajutor și-a luat? „Ne mai ciondănim la teme”
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Digi24
A moștenit 12 milioane de dolari, dar nu are acces la bani pentru că tatăl ei a pus 2 condiții înainte de a muri
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
Promotor.ro
Black Friday la Dedeman: Cameră de supraveghere cu panou solar care poate supraveghea curtea și locul de parcare
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cafeaua de dimineață, ca la cafenea, dar preparată acasă? Kaufland reduce cu aproape 50% un espressor de Black Friday
go4it.ro
Cafeaua de dimineață, ca la cafenea, dar preparată acasă? Kaufland reduce cu aproape 50% un espressor de Black Friday
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Mihai Voropchievici numește zodia care poate pierde TOT în noiembrie 2026: „Sunteți pe o pojghiță de gheață foarte subțire”
Gandul.ro
Mihai Voropchievici numește zodia care poate pierde TOT în noiembrie 2026: „Sunteți pe o pojghiță de gheață foarte subțire”
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă