Un avion care transporta medicamente anti COVID-19 în Somalia s-a prăbușit! Bilanțul morților

Un avion care transporta medicamente anti COVID-19 în Somalia s-a prăbușit! Bilanțul morților

Un avion-cargo care transporta provizii umanitare, în special medicamente pentru lupta cu COVID-19, s-a prăbușit în sudul Somaliei. Potrivit primelor informații, șase persoane și-au pierdut viața în accident. Aeronava aparținea companiei African Express.

VEZI AICI: UN AVION S-A PRĂBUȘIT LA SCURT TIMP DUPĂ CE A DECOLAT. TRAGEDIA AVIATICĂ VINE LA DOAR O ZI DUPĂ CE KOBE BRYANT A MURIT ÎNTR-UN ACCIDENT DE ELICOPTER

Avionul s-a prăbușit în districul Bardale din Somalia, în apropierea unui aeroport. La bord, se aflau doi somalezi, restul membrilor echipajului fiind străini. Autoritățile au început o anchetă pentru a stabili cauzele accidentului.

PRECIZĂRI. OMS respinge teoria SUA: Nu avem dovezi că virusul a plecat din laboratorul din Wuhan

Interesant este că Abdirashid Abdullahi Mohamed, fost ministru al apărării din Somalia, a discutat cu un martor de pe aerodrom, care susține că avionul a fost doborât. Aernonava ar fi încercat să aterizeze, dar din pricina unor animale sălbatice aflate pe pistă s-a rotit în zbor.

Din păcate, avionul a fost atins într-o aripă și avariat. Ulterior, a ajuns în flăcări, iar bucăți din el s-au împrăștiat pe o zonă restrânsă. Pilotul, copilotul, inginerul de zbor, un pilot stagiar şi două persoane care lucrează pentru African Express și-au pierdut viața în urma accidentului.

NU RATA: TRAGEDIE AVIATICĂ. UN AVION BOEING 737 CU 180 DE PERSOANE LA BORD S-A PRĂBUȘIT IMEDIAT DUPĂ DECOLARE

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Prosport.ro
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Nicoleta Luciu, mesaj cu subînțeles despre bărbați: „Unii au femei fericite lângă ei”
Click.ro
Nicoleta Luciu, mesaj cu subînțeles despre bărbați: „Unii au femei fericite lângă ei”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!