Un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Reşiţa, care s-a accidentat după ce a căzut cu bicicleta, a fost salvat de un câine al jandarmilor, care l-a protejat, încălzindu-i corpul, până la sosirea acestora.
„Am fost solicitaţi de urgenţă, deoarece un bărbat a căzut cu bicicleta în zona Muntelui Semenic şi nu putea să se mişte. În urma unui apel primit prin sistemul unic 112, luni, în jurul orei 22,00, jandarmii montani din cadrul postului Văliug s-au deplasat, în cel mai scurt timp, în zona Platoului Semenic, pentru a acorda primul ajutor unui bărbat în vârstă de 40 de ani, din municipiul Reşiţa, care s-a accidentat după ce a căzut cu bicicleta. Primul salvator al bărbatului a fost un câine, care (…) s-a aşezat lângă victimă şi l-a protejat, încălzindu-l cu corpul său. Patrupedul a rămas lângă el până la sosirea jandarmilor„, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin, Marius Săndulescu.
La sosirea jandarmilor, ciclistul acuza dureri în zona claviculei şi se afla într-o stare uşoară de hipotermie. La faţa locului a fost solicitat un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Caraş-Severin pentru a transporta persoana la spital.
Până la refacerea fizică a ciclistului, bicicleta se află în custodia Postului de Jandarmi Văliug, iar câinele a rămas în zona de responsabilitate, pentru a interveni şi în alte cazuri, dacă situaţia o va impune, a mai precizat Marius Săndulescu.