Kieron Durkan, un popular fotbalist englez, a fost găsit mort în maşina sa, care era parcată într-o rezervaţie naturală. Kieron Durkan a fost găsit la Wigg Island, în Runcon, oraş industrial şi port din nord-vestul Angliei, unde acesta a copilărit.
Poliția a declarat că nu există circumstanțe suspecte ale morţii sale, dar un legist va investiga ce s-a întâmplat de fapt, anunță rtv.net.
Durkan a fost un tânăr talent extrem de promiţător, cu cinci selecţii în naţionala de tineret a Irlandei. El a jucat pentru Wrexham, Stockport County, Macclesfield Town, York City, Rochdale, Swansea City, Caernarfon Town, Runcorn FC Halton, Leek Town şi Cefn Druids.
A rămas în istoria grupării Wrexham ca fiind autorul golului prin care echipa a eliminat-o pe Ipsiwich din Cupa Angliei, în ianuarie 1995. În turul următor, Kieron Durkan a devenit eroul lui Wrexham pe Old Trafford, fiind cel care a deschis scorul pe terenul lui Manchester United. Scorul final a fost în cele din urmă 5-2 pentru „diavolii” antrenaţi de Sir Alex fergusson.