Acasă » Trending » Un deținut din Penitenciarul Vaslui, care s-a spânzurat, a fost salvat la limită de cadrele medicale

Un deținut din Penitenciarul Vaslui, care s-a spânzurat, a fost salvat la limită de cadrele medicale

De: Marie Călin 14/06/2021 | 14:25
Un deținut din Penitenciarul Vaslui, care s-a spânzurat, a fost salvat la limită de cadrele medicale
Penitenciarul Vaslui (sursa foto Administrația Națională a Penitenciarelor)

Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat, luni, că un bărbat care era încarcerat în Penitenciarul Vaslui s-a spânzurat în incinta unității.

Evenimentul a fost anunțat la 112 la ora 07:41, după cum informează agenția Agerpres. Bărbatul a încercat să se sinucidă în grupul sanitar al camerei de deţinere.

„O autospecială de Terapie Intensivă Mobilă a fost solicitată să intervină la o instituţie de maximă siguranţă din municipiul Vaslui, unde o persoană s-ar fi spânzurat”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Dan Ionaşcu.

Citește și: „Regele viralelor” de pe TikTok a fost un deținut model! Ce au scris gardienii în „dosarul” lui de la penitenciar

Cadrele medicale au reușit să îl stabilizeze

Cadrele medicale ajunse la fața locului au reușit să îl stabilizeze. Potrivit ISU Vaslui, bărbatul, în vârstă de 44 de ani, a fost găsit în stop cardio-respirator de către cadrele medicale care au sosit pentru a-i acorda primul ajutor.

„În această dimineaţă, un echipaj SMURD a fost solicitat la Penitenciarul Vaslui în urma tentativei de suicid a unui bărbat de 44 de ani. Acesta intrase în stop cardio-respirator când a ajuns echipajul de pe ambulanţa TIM, dar a răspuns la manevrele de resuscitare şi a fost transportat la Spitalul Judetean de Urgenţă Vaslui”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU, Dan Ionaşcu.

Personalul penitenciarului, intervenție decisivă

Potrivit reprezentanților Penitenciarului Vaslui, personalul medical al instituției a intervenit inițial pentru a-i acorda bărbatului primul ajutor.

„Intervenţia promptă şi solicitarea concomitentă a sprijinului unui echipaj SMURD au permis stabilizarea persoanei în cauză, aceasta fiind ulterior transportată la un spital din reţeaua sanitară publică, pentru aplicarea conduitei medicale specifice.

În conformitate cu prevederile legale, administraţia locului de deţinere a procedat la informarea: judecătorului de supraveghere a privării de libertate, a Serviciului Criminalistică, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, a Serviciului de Medicină Legală, a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vaslui şi a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor”, se arată într-un comunicat transmis de Penitenciarul Vaslui.

În prezent, la nivelul unităţii, în colaborare cu organele abilitate, a fost demarată o anchetă în vederea identificării circumstanţelor care au condus la producerea evenimentului, mai arată sursa citată.

Nu rata: Râzi cu lacrimi! Ce recenzii au lăsat oamenii, pe Google Maps, penitenciarului Rahova: „Parcă nici nu îmi vine să evadez”

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
Cum arată ISPITELE de la Insula Iubirii 2024! Mai PROVOCATOARE nu există
Cum arată ISPITELE de la Insula Iubirii 2024! Mai PROVOCATOARE nu există
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Țara unde românii au un salariu de 5.000 de euro pe lună. Ce spune Daniel, stabilit de mai bine de 30 de ani: „Există un mit, când vorbim de salariu
Țara unde românii au un salariu de 5.000 de euro pe lună. Ce spune Daniel,...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete nucleare la granița cu Finlanda
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia
Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
Cum s-a răzbunat o tânără după ce i-a fost refuzată programarea la gene: ,,Asta s-a întâmplat din cauza unor gene”. Proprietara salonului a postat totul pe o rețea socială
Cum s-a răzbunat o tânără după ce i-a fost refuzată programarea la gene: ,,Asta s-a...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a exprimat tristețea în mediul online: „Sunt nervoasă și tristă și nefericită.”
Gabriela Cristea, dezamăgită de lipsa de curaj pentru a-i refuza pe alții! Prezentatoarea TV și-a...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol! Imaginile din interiorul vilei i-au uluit pe toți
Andreea Esca și-a amenajat casa în stil excentric. Fiul ei, Aris, a dat-o de gol!...
Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute așa
Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute...
Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume o vizitează
Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume...
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Bomba anului în showbiz. Decizia luată de Alina Sorescu şi Alex Ciucu înainte de Paşte. Împăcarea, pecetluită cu flori!
Bomba anului în showbiz. Decizia luată de Alina Sorescu şi Alex Ciucu înainte de Paşte....
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Kanye West confirmă intrarea în industria porno
Kanye West confirmă intrarea în industria porno
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Boala care se întinde pe tot globul. Jumătate din populație e în pericol
Boala care se întinde pe tot globul. Jumătate din populație e în pericol
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Armata OBLIGATORIE în România!? Anunțul care îi tulbură pe români
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut...
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
De ce nu s-au căsătorit până acum Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu: „Durerea a fost cea care ne-a unit”
De ce nu s-au căsătorit până acum Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu: „Durerea a fost...
Acestea sunt zodiile care vor fi pe cai mari pentru tot restul anului. Gemenii și Vărsătorii sunt avantajați
Acestea sunt zodiile care vor fi pe cai mari pentru tot restul anului. Gemenii și...
Este obligatorie reducerea vitezei la trecere dacă nu sunt pietoni? Ce spune legea
Este obligatorie reducerea vitezei la trecere dacă nu sunt pietoni? Ce spune legea