Un fond de investiții din Spania interesat să preia Dinamo!

Un fond de investiții din Spania interesat să preia Dinamo!

Un fond de investiții din Spania condus de Herminio Menendez, fost canotor, multiplu medaliat la Jocurile Olimpice și participant la patru ediții ale Olimpiadei între 1972 și 1984, este interest să preia Dinamo.

Jurnaliștii de la gsp.ro susțin că pe adresa lui Ionuț Negoiță a sosit o oferă de cedare a clubului către spanioli, ofertă pe care însă finanțatorul „alb-roșilor” nu a dorit să o facă publică.

„Celor din Spania le-am livrat toate informațiile, însă au venit cu o cretinătate. Vor ca toate datoriile să fie plătite la zi, vor nu știu ce. Cred că voiau și bani, cred că băteau câmpii. Tocmai de asta nu avem ce discuta. Am spus că renunț la club pentru un leu, însă restul trebuie să și le asume. Nu știu ce au in cap ei, dacă au ceva, probabil s-au gândit să facă o glumă neinspirată. Mi s-a părut că nu sunt realiști”, a declarat Ionuț Negoiță, pentru cei de la gsp.ro. În vârstă de 66 de ani, Herminio Menendez este fost conducător la cluburi precum Seviila sau Sporting Gijon.

După cum bine știți, în luna  feburarie a acestui an „câinii” reprezentaţi de Asociaţia Suporterilor „Peluza Cătălin Hîldan”, au cumpărat 10% din acţiunile deţinute de Ionuţ Negoiţă la gruparea bucureşteană prin programul socios „Doar Dinamo Bucureşti” (DDB). Aceeaşi asociaţie a strâns în ultimele zile din donaţii peste 170.000 de lei pentru obţinerea licenţei clubului pentru sezonul 2020-2021 al Ligii I. Recent, Asociaţia Dinamovişti pentru Dinamo, a făcut o ofertă publică în valoare de un leu pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni (82,9368%) deţinut de Ionuţ Negoiţă la Dinamo.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
7 ani fără Mihai Constantinescu. Amintirile Nataliei Guberna: „Primea scrisori de dragoste cu sacul”. Mormântul lui e plin de flori
Click.ro
7 ani fără Mihai Constantinescu. Amintirile Nataliei Guberna: „Primea scrisori de dragoste cu sacul”. Mormântul lui e plin de flori
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Tabel salarii | Ce salariu ar trebui să câștigi în 2027, pentru a putea fi considerat bogat în România, în funcție de vârstă și de orașul în care locuiești
Gandul.ro
Tabel salarii | Ce salariu ar trebui să câștigi în 2027, pentru a putea fi considerat bogat în România, în funcție de vârstă și de orașul în care locuiești
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute