Un internațional brazilian, fotbalist la PSG, prădat de hoți în timpul meciului! I-au luat ceasuri și bijuterii de sute de mii de euro

Publicat: 23/12/2018 | 16:02

Thiago Silva are motive de supărare, chiar în preajma Sărbătorilor de Crăciun! Fotbalistul brazilian care evoluează la PSG a fost prădat de hoți chiar în timpul meciului pe care echipa sa îl disputa cu FC Nantes.

Casa internaționalului brazilian, aflată într-o zonă “ultra-sigură” din capitala Franţei, a fost atacată de hoţi în timp ce jucătorul se afla pe teren, pe Parc des Princes, la meciul cu echipa portarului Ciprian Tătăruşanu, FC Nantes.

Printre obiectele dispărute se numără ceasuri de lux şi bijuterii, în valoare de sute de mii de euro.

Paris Saint-Germain a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), pe FC Nantes, în etapă a XIX-a a campionatului francez Ligue 1. Mbappe a marcat singurul gol în poarta apărată de Tătăruşanu, în minutul 68, după un corner executat de Di Maria.

Citește și...