Acasă » Știri » Un jurnalist a fost atacat de urs la Băile Tușnad. Bărbatul s-a salvat în ultimul moment

Un jurnalist a fost atacat de urs la Băile Tușnad. Bărbatul s-a salvat în ultimul moment

De: Denisa Crăciun 25/07/2026 | 11:49
Un jurnalist a fost atacat de urs la Băile Tușnad. Bărbatul s-a salvat în ultimul moment
Un jurnalist maghiar, atacat de urs /Sursă: Pixabay

Un cunoscut jurnalist maghiar a fost atacat de urs. El se afla la Băile Tusnad pentru desfășurarea Universității de Vară „Tusványos”. Bărbatul a reușit să scape după ce a recurs la un gest neașteptat.

András Földes se afla la doar 100 de metri distanță de marginea localității. Reporterul susținuse un interviu cu mai mulți politicieni maghiari, printre care Zsolt Semjén, Balázs Orbán și ministrul pentru Afaceri Europene, János Bóka, cu doar puțin timp înainte de întâmplare. În momentul în care a văzut că ursul îl urmărește la fiecare pas s-a gândit să arunce cu telefonul mobil, iar astfel a reușit să fugă și să ceară ajutor.

András Földes a fost atacat de urs

Celebrul jurnalist este foarte apreciat pentru munca sa. El are un succes impresionant, obținând în anul 2018 Premiul Memorabil Pulitzer din Ungaria. András Földes a povestit de curând prin ce experiență a trecut pe pagina sa de Facebook. Bărbatul a explicat că un urs a traversat prin fața mașinii sale. La un moment dat, el a auzit zgomotul puternic al animalului masiv, care a început să se deplaseze odată cu el.

În desiș se vedea deja corpul uriaș și brun, care pornise în fugă alături de mine, a povestit el.

De asemenea, jurnalistul a relatat cum s-a întors de mai multe ori cu fața spre urs, a strigat după ajutor și a făcut chiar câțiva pași în direcția acestuia. El a mai spus că animalul s-a retras pentru scurt timp, însă revenea de fiecare dată. Ursul s-a ridicat pe membrele din spate, iar capul său a ajuns la nivelul reporterului. Când și-a dat seama că urmează să fie atacat, bărbatul a aruncat cu telefonul mobil spre el și acela a fost momentul în care a luat-o la fugă spre localitate.

Un jurnalist maghiar, atacat de urs /Sursă:  Facebook András Földes
Un jurnalist maghiar, atacat de urs /Sursă: Facebook András Földes

Cine l-a ajutat pe jurnalist

După incident, a ajuns la o casă unde un grup de tineri organiza o petrecere. Le-a cerut ajutorul, iar împreună cu un câine ciobănesc au plecat spre locație. Cu ajutorul câinelui și al unor bețe pentru a face zgomot, bărbatul a reușit să își recupereze telefonul.

VEZI ȘI: Ghid turistic, atacat de urs într-o pădure din Mureș! Bărbatul a ajuns la spital cu numeroase răni

Valentin Sanfira a văzut doi urși în apropierea cabanei sale din Valea Doftanei. Cum a reacționat artistul

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video