Universitatea Craiova, instrucție cu Arminia Bielefeld în Austria!

Universitatea Craiova, instrucție cu Arminia Bielefeld în Austria!

Universitatea Craiova a învins Arminia Bielefeld cu scorul de 4-1 (1-0), în primul amical al verii susținut în stagiul de pregătire din Austria. Partida a reprezentat și debutul pe banca oltenilor al antrenorului Laszlo Balint.

Universitatea s-a impus prin golurile marcate de Andrei Ivan (4 – penalty), Jovan Markovic (52, 60) şi Ante Roguljic (81), în timp ce pentru Arminia, echipă retrogradată din Bundesliga (locul 17), a punctat Christian Gebauer (73).

În acest test, Balint a mizat pe Pigliacelli – Vlădoiu, Papp, Screciu, Vătăjelu – Mateiu, Vînă – Gustavo, Baiaram, Andrei Ivan (căpitan) – Koljic. Rezerve au fost David Lazar – Căpăţînă, V. Găman, Bancu, D. Sala, Nistor, Al. Creţu, Roguljic, Cîmpanu, Markovic, Brăşfăleanu, M. Danciu.

Pentru Universitatea va urma o partidă cu campioana Azerbaidjanului, Qarabag FK, care se va disputa în data de 29 iunie, de la ora 19:30.

Așa cum v-am informat, Universitatea, cea de-a treia reprezentantă a României în Conference League, va întâlni în turul doi preliminar al competiției, formația albaneză KF Vllaznia. Manșa tur este programată pe 21 iulie, în Albania, iar returul este programat pe 28 iulie, în Bănie.

Adversara oltenilor a obținut biletul pentru Conference League după ce a câștigat Cupa Albaniei, în campionat Vllaznia terminând pe locul cinci. De 9 ori campioană a Albaniei și cu opt Cupe în palmares, Vllaznia are un lot estimat de site-urile de specialitate la doar 4.45 milioane de euro.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
7 ani fără Mihai Constantinescu. Amintirile Nataliei Guberna: „Primea scrisori de dragoste cu sacul”. Mormântul lui e plin de flori
Click.ro
7 ani fără Mihai Constantinescu. Amintirile Nataliei Guberna: „Primea scrisori de dragoste cu sacul”. Mormântul lui e plin de flori
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Tabel salarii | Ce salariu ar trebui să câștigi în 2027, pentru a putea fi considerat bogat în România, în funcție de vârstă și de orașul în care locuiești
Gandul.ro
Tabel salarii | Ce salariu ar trebui să câștigi în 2027, pentru a putea fi considerat bogat în România, în funcție de vârstă și de orașul în care locuiești
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute