Urmează un nou premier? Ce a declarat primul ministru Mihai Tudose despre demisie

Publicat: 10/10/2017 | 07:35

Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, la Antena 3, că a invocat posibilitatea de a demisiona de la conducerea Guvernului, într-un cerc restrâns, de numai câteva persoane, Tudose precizând, totodată, că relaţia nu Dragnea nu este ”într-un moment fericit”, anunţă mediafax.ro.

Întrebat dacă a vorbit în partid despre posibilitatea de a demisiona din postul de prim-ministru, Mihai Tudose a spus: ”Da, am spus-o foarte clar, am spus-o într-un cerc de trei, maxim patru persoane. Dacă lucrurile stau aşa de rău şi Guvernul s-a prăbuşit, hai să mergem acasă că înseamnă că nu facem bine”. Premierul a spus că a aflat din presă de criticile aduse Guvernului în şedinţa de luni a Biroului Permanent Naţional, la care nu a participat din cauza întâlnirii cu secretarul general al NATO, iar ulterior a avut o discuţie cu lideri de organizaţii din PSD care au venit la Palatul Victoria.

”Nu sunt într-un moment fericit al relaţiei cu Liviu Dragnea”, a spus Tudose precizând că marţi va avea o discuţie la partid care să lămurească tensiunile din ultima vreme. Întrebat dacă are ceva să-şi reproşeze în relaţia cu preşedintele PSD, Mihai Tudose a spus: ”Sincer, nu. Chiar nu. (…) Mâine vom face o asemenea discuţie când vom vorbi despre toate bărbăteşte”. Invitat să precizeze care sunt cauzele tesiunilor din PSD, prim-ministrul a spus: ”Unii au foarte multă imaginaţie, foarte mult timp liber şi poate anumite sentimente de frustrare”.

În ce priveşte soluţiile, Tudose a spus că variantele sunt ”lămurirea situaţiei sau cineva trebuie să plece acasă”. În ce priveşte înlocuirea unor miniştri, Tudose a spus că tot el va face propunerile pentru succesorii acestora. ”O să-mi asum propunerile şi o să le supun votului coaliţiei. Am găsit nişte soluţii bune, dacă între timp apare ceva mai bun…”, a conchis premierul.

Citește și...