Vacanță mai scumpă pentru turiști. Cât costă un desert și o supă rece tradițională pe litoralul bulgăresc

Vacanță mai scumpă pentru turiști. Cât costă un desert și o supă rece tradițională pe litoralul bulgăresc
Vacanță mai scumpă pentru turiști. Cât costă un desert și o supă rece tradițională pe litoralul bulgăresc / Sursa foto: Pexels

Românii care își petrec vacanța de vară pe litoralul din Bulgaria ar putea avea parte de surprize neplăcute atunci când vine nota de plată. În urma unor verificări desfășurate de inspectorii fiscali, au fost identificate restaurante care cereau aproximativ 18 euro pentru o simplă felie de tort și 9 euro pentru o porție de tarator, celebra supă rece specifică Bulgariei. Cu toate acestea, autoritățile au precizat că prețurile ridicate nu reprezintă, în sine, o încălcare a legislației.

Reprezentanții fiscului din Bulgaria au precizat că legea le permite operatorilor economici să își stabilească liber tarifele practicate. Totuși, în situația în care acestea au fost crescute comparativ cu perioada anterioară, comercianții trebuie să demonstreze că scumpirile au la bază motive economice reale și obiective.

„Comercianții au dreptul să își prezinte explicațiile. Noi vom analiza dacă majorarea prețurilor este justificată din punct de vedere economic și dacă se datorează unor factori eco.”

Un restaurant foarte popular situat pe plaja Kavatsite, una dintre destinațiile turistice apreciate de pe litoralul Bulgariei, a intrat în atenția inspectorilor fiscali în urma unor controale. Verificările efectuate de Agenția Națională de Venituri (NRA) au scos la iveală că o parte dintre sumele încasate nu erau evidențiate conform prevederilor legale, motiv pentru care localul a fost supus unei anchete.

Imprimantă utilizată în locul unei case de marcat

În timpul verificărilor, inspectorii au constatat că restaurantul nu emitea bonuri prin intermediul unei case de marcat fiscale. Mai mult decât atât, localul folosea o imprimantă fără funcție fiscală. Astfel, tranzacțiile nu erau înregistrate în evidențele autorităților fiscale. Situația a fost confirmată de Anna Mitova, reprezentanta Agenției Naționale de Venituri din Bulgaria (NRA), într-o declarație preluată de BTA.

Pentru clarificarea situației, autoritățile au trimis de urgență un specialist autorizat care să recupereze informațiile stocate în echipamentul folosit de restaurant. După ce datele vor fi analizate, inspectorii vor calcula valoarea încasărilor care nu au fost declarate. Astfel, vor decide sancțiunile administrative prevăzute de legislație. În plus, unitatea poate fi amendată și pentru că nu a emis bonuri fiscale valide. Documentele înmânate clienților nu aveau statutul legal al unor bonuri fiscale, potrivit spuselor Annei Mitova.

Sursa foto: Pexels

ANAF intensifică controalele pe litoralul bulgăresc

Pe parcursul a două zile, inspectorii fiscali au verificat 76 de unități comerciale din Sozopol. În urma acțiunilor de control, au fost descoperite nereguli în 25 dintre acestea. Cea mai frecventă abatere a fost neemiterea bonurilor fiscale.

Anna Mitova a precizat că, deocamdată, niciun spațiu comercial din Sozopol nu a fost închis pentru această încălcare. Totuși, autoritățile au identificat mai multe unități care au fost surprinse pentru a doua oară în decurs de un an săvârșind aceeași abatere.

Autoritățile fiscale din Bulgaria au cerut explicații și documente justificative de la 50 de comercianți din Sozopol, în contextul suspiciunilor privind majorări nejustificate ale prețurilor după intrarea în vigoare a prevederilor referitoare la adoptarea monedei euro. Demersul a fost inițiat în urma numeroaselor sesizări și informații apărute în mass-media și pe platformele de socializare.

Totodată, între 29 iunie și 6 iulie, inspectorii Agenției Naționale de Venituri au desfășurat aproximativ 650 de verificări atât pe litoralul bulgăresc, cât și în alte regiuni ale țării. În urma acestor acțiuni, au fost constatate nereguli în 226 de cazuri.

CITEȘTE ȘI: Vești proaste pentru românii care vor să meargă în Bulgaria! De la 1 august 2026, vor achita tarife mai mari

Experiența unui turist român la all-inclusive în Bulgaria. Cât a plătit pentru un sejur de 8 zile

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!