Varujan Vosganian dezvăluie cum a ajuns să urmeze cursurile Facultății de Comerț: „Am zis «Hai să dau la filozofie», numai că filozofia s-a desființat”

Varujan Vosganian este invitatul lui Adrian Artene la podcastul „ALTCEVA”, care va fi difuzat sâmbătă, 1 octombrie, începând cu ora 19:00. Scriitorul român de origine armeană dezvăluie cum a vrut să devină filolog, dar și cum a ajuns să urmeze cursurile Facultății de Comerț.

Varujan Vosganian este un scriitor de origine armeană, care a vrut, de fapt, să devină filozof. După finalizarea studiilor medii la Liceul „Alexandru Ioan Cuza” din Focșani, a absolvit Facultatea de Comerț din cadrul Academiei de Studii Economice din București, dar și Facultatea de Matematică a Universității București.

În podcastul realizat de directorul editorial al Grupului Gândul, Varujan Vosganian povestește că a vrut, inițial, să dea la filozofie însă nu a mai apucat. Același lucru s-a întâmplat și în cazul Comerțului Exterior, iar, în final, a ajuns să urmeze studiile Facultății de Comerț, pe care, spune el, le-a urmat cu ușurință.

„Și m-am hotărât să dau la franceză, să mă fac filolog. Voind să studiez franceza, am început să-i citesc pe francezi.

Ba chiar am avut, zilele trecute, un fel de seminar online cu mari cărți ale omenirii, în care am vorbit despre Camus, despre «Mitul lui Sisif» și despre «Omul revoltat»”, a spus scriitorul.

Varujan Vosganian a urmat studiile Facultății de Comerț / (Sursa: Captură video)

(NU RATA: Varujan Vosganian este invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene)

„Am zis «Hai să dau la filozofie», numai că filozofia s-a desființat”

Urmărește interviul integral cu Varujan Vosganian, sâmbătă, 1 octombrie, de la ora 19, doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.

„Și am zis «Hai să dau la filozofie», numai că filozofia s-a desființat când eram printr-a 10-a și atunci am zis «Dau la matematică».

Eram olimpic la matematică, am luat chiar la Gazeta Matematică, luam premii naționale, îmi plăcea foarte mult matematica. Și tata zice «Ce îți trebuie matematica, te duci profesor de la țară», așa erau repartițiile atunci.

«Dă la Comerț Exterior, că vezi lumea». Am dat la Comerț Exterior și s-a desființat și a rămas Facultatea de Comerț pe care am făcut-o cu mare ușurință pentru că nu se compara cu matematica pe care o cunosc eu”, a încheiat Varujan Vosganian în cadrul podcastului „Altceva cu Adrian Artene”.

Varujan Vosganian vorbește despre cum a ajuns să frecventeze cursurile Facultății de Comerț/ (Sursa: Captură video)

(VEZI ȘI: Cum și-a cucerit soția fostul premier: „Am invitat-o acasă…” Adrian Năstase își deschide sufletul în cel mai așteptat podcast al momentului)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!